SUA au dat Turciei termen limită pentru eliberarea pastorului Brunson, afirmă Erdogan

Publicat:

SUA au dat Turciei termen până miercurea trecută pentru a-l elibera pe pastorul evanghelic american Andrew Brunson care este judecat de un tribunal turc, a declarat duminică preşedintele turc Tayyip Erdogan, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Cazul lui Andrew Brunson este una dintr-o serie de dispute care se află în centrul deteriorării relaţiilor din cei doi aliaţi NATO.


Citește și : Franța: Poliţia caută un bărbat care a intrat cu o maşină într-o moschee din oraşul Lille

Adresându-se susţinătorilor săi din oraşul Trabzon, de la Marea Neagră, Erdogan a prezentat detalii despre negocierile purtate săptămâna trecută de cele două ţări, afirmând că Washingtonul a ameninţat cu sancţiuni dacă Turcia refuză să-l elibereze pe pastor.

Un tribunal turcesc l-a transferat pe Brunson în arest la domiciliu după aproape 20 de luni de închisoare. Relaţiile dintre Ankara şi Washington s-au tensionat pe fondul încarcerării în Turcia a pastorului evanghelic american Andrew Brunson pe baza unor acuzaţii de terorism, situaţie care a determinat impunerea de sancţiuni americane împotriva a doi dintre miniştrii lui Erdogan şi ameninţări cu restricţii comerciale.

Citește și : Netanyahu cere o încetare a focului totală de către Hamas în Gaza

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.