
Kremlinul a afirmat miercuri că un cetăţean rus a fost eliberat dintr-o închisoare din SUA în schimbul eliberării americanului Marc Fogel, relatează Reuters şi AFP, potrivit stiripesurse.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, persoana eliberată se va întoarce acasă în zilele următoare, când Moscova îi va face public numele.
Citeşte şi: Șoferii transnistreni NU vor mai putea conduce în afara regiunii – Stiripesurse.md
Peskov a menţionat, la întrebările presei, că “este puţin probabil ca astfel de aranjamente să fie un punct de cotitură (în vederea reglementării conflictului din Ucraina, n.red.AFP), dar ele pot fi un element de întărire a încrederii, care în acest moment este la cel mai scăzut nivel” între Moscova şi Washington.
Preşedintele american Donald Trump, care l-a primit marţi pe Marc Fogel la Casa Albă, a apreciat că eliberarea acestuia “ar putea fi o parte importantă” în eforturile de a pune capăt războiului.