X

SUA au emis un mandat pentru arestarea petrolierului iranian eliberat de Gibraltar

Un tribunal american a emis vineri un mandat pentru arestarea petrolierului iranian “Grace 1”, la o zi după ce autorităţile din Gibraltar au eliberat nava reţinută din iulie, relatează dpa, potrivit agerpres.

Grace 1 a fost capturat pe 4 iulie în largul Gibraltar, sub suspiciunea că transporta petrol iranian în Siria, încălcând sancţiunile Uniunii Europene.

Citește și : Jeffrey Epstein avea oasele gâtului zdrobite (media)

Măsura a dus la escaladarea tensiunile între Londra şi Teheran, Iranul confiscând ulterior petrolierul Stena Impero, sub pavilion britanic, în strâmtoarea Ormuz, o rută de navigaţie capitală în regiunea Golfului.

În mandatul american se face referire la “o schemă de a accesa ilegal sistemul financiar american pentru a susţine transporturi ilicite din Iran în Siria de către Corpul Gardienilor Revoluţiei, desemnată organizaţie teroristă străină”, a precizat Departamentul Justiţiei.

Asociaţi ai Gardienilor Revoluţiei ar fi utilizat “o reţea de companii faţadă” pentru a spăla milioane de dolari provenite din transporturile de petrol.

Petrolierul, petrolul aflat la bord şi aproape un milion de dolari sunt supuse confiscării din cauza încălcării International Emergency Economic Powers Act (IEEPA), dar şi din cauza suspiciunii de fraudă bancară, spălare de bani şi alte infracţiuni.

Joi, autorităţile din Gibraltar au anunţat că vor elibera nava după convorbirile cu Iran, în pofida unei solicitări de ultim moment al SUA de a păstra sechestrul asupra petrolierului.

Este neclar dacă Grace 1 va fi din nou sechestrat. Potrivit agenţiei de monitorizare MarineTraffic, nava este încă acostată în Gibraltar.

Citește și : Justiţia austriacă abandonează ancheta împotriva serviciilor secrete germane

Într-un interviu acordat CNN miercuri, şeful administraţiei din Gibraltar, Fabian Picardo, a declarat că apelul SUA a venit prea târziu pentru a mai influenţa decizia de eliberare a navei, dar nu a exclus posibilitatea ca petrolierul să fie din nou arestat înainte de a părăsi apele sale teritoriale.

Tags: gibraltarGrace 1petrolierstrâmtoarea Ormuztribunal
Categorii: Sinteze