SUA au fost izolate în discuţiile din Consiliul de Securitate al ONU dedicate Înălţimilor Golan

Publicat:

Statele Unite au apărat miercuri în Consiliul de Securitate decizia preşedintelui Donald Trump de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, poziţie condamnată în unanimitate de cele 14 state partenere în cadrul reuniunii de urgenţă solicitate de Siria, informează AFP, scrie Agerpres.

Siria a solicitat marţi o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate consacrată Înălţimilor Golan într-o scrisoare ce descrie decizia SUA ca pe o “încălcare flagrantă” a rezoluţiilor Consiliului, în timp ce RPD Coreeană a dat publicităţii un comunicat de presă în care îşi exprimă susţinerea pentru ‘lupta guvernului şi a poporului sirian de a recupera Înălţimile Golan ocupate”.


Citește și : Camera Comunelor a respins toate alternativele propuse pentru Brexit

“Dispreţ faţă de dreptul internaţional” şi “violare a rezoluţiilor ONU”, această “recunoaştere este nulă şi neavenită” a acuzat Vladimir Safronkov, diplomat al misiunii Rusiei pe lângă ONU. Diplomatul rus a avertizat că această deciziei riscă să sporească instabilitatea în Orientul Mijlociu.

State precum Belgia, Germania, Kuwait, China, Indonezia, Peru, Africa de Sud sau Republica Dominicană au denunţat această decizie unilaterală care se opune consensului internaţional respectat până în prezent.

Cu unele nuanţe, cum este cazul ambasadorului german la ONU, Christoph Heusgen, care a remarcat cinismul solicitării acestei reuniuni de urgenţă de către Damasc, în contextul în care “guvernul sirian violează rezoluţiile ONU”, “a bombardat şcoli şi spitale” şi a “utilizat arme chimice” împotriva propriului popor.

Ambasadorul kuwaitian Mansour Al-Otaibi a declarat că “Golanul este un teritoriu ocupat de Israel” şi a solicitat eliberarea acestuia.

Ambasadorul britanic Karen Pierce a declarat că decizia Statelor Unite a încălcat rezoluţia din 1981. Israelul a ocupat teritoriul sirian cunoscut sub denumirea de Înălţimile Golan în 1967 şi l-a anexat în 1981, acţiune pe care Consiliul de Securitate a declarat-o “nulă şi neavenită, fără efect juridic internaţional”.

Deşi au evidenţiat dreptul Israelului de a-şi asigura securitatea, SUA s-au alăturat partenerilor din Consiliul de Securitate în afirmarea necesităţii de a menţine în Golan Forţele ONU pentru Observarea Dezangajării (UNDOF).

AFP notează că decizia preşedintelui Trump ar fi putut antrena, în mod logic, o solicitare de încheiere a misiunii. Forţele de menţinere a păcii UNDOF au fost desfăşurate în 1974, pe teren aflându-se peste 880 de trupe, care costă anual ONU 60 de milioane de dolari.

Citește și : Criza din Venezuela: Guaido face apel la organizarea de noi proteste împotriva lui Maduro

Diplomatul american Rodney Hunter a afirmat în cadrul Consiliului de Securitate că decizia SUA nu pune în pericol mandatul UNDOF. “UNDOF continuă să joace un rol vital în menţinerea stabilităţii între Israel şi Siria, cel mai important aspect fiind asigurarea Zonei de separaţie drept zonă tampon, fără prezenţă militară şi alte activităţi, a declarat diplomatul american.

În acest context, Hunter a precizat că “SUA sunt preocupate de rapoartele ONU privind activităţi militare continue şi o prezenţă a forţelor armate siriene în zona-tampon”, precum şi de “informaţii privind o prezenţă a Hezbollah”-ului libanez în această regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită Dacă te uiți în jur la prietenii și familia ta - și chiar la tine...

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA China are în prezent una dintre cele mai extinse și impresionante rețele feroviare de mare...

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: ‘Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat’

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: 'Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat' Ideea că trebuie să bem...

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor Realitatea din spatele turismului de succes din Spania este una din ce în ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.