X

SUA au furnizat recent un sprijin aerian armatei afgane (Pentagon)

SUA au furnizat recent un sprijin aerian armatei afgane care încearcă să stăvilească ofensiva talibanilor, a indicat Pentagonul joi, când insurgenţii au afirmat că au ajuns să controleze 90% din frontierele afgane, transmite AFP, potrivit agerpres

‘În ultimele zile, am întreprins lovituri aeriene în sprijinul armatei afgane’, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un briefing de presă.

Citește și : Boris Johnson presează UE să analizeze ‘cu seriozitate’ propunerile sale privind Irlanda de Nord

‘Continuăm să desfăşurăm lovituri pentru a sprijini forţele afgane’, a adăugat el.

Kirby a refuzat să precizeze unde au avut loc loviturile aeriene, dar a reamintit că secretarul apărării, Lloyd Austin, a reafirmat în ajun angajamentul Statelor Unite de a ‘ajuta armata afgană şi guvernul afgan în viitor’.

Miercuri, şeful Statului Major american, generalul Mark Milley, a recunoscut că talibanii controlează jumătate din districitele din Afganistan, chiar dacă nu au cucerit niciun mare oraş.

Talibanii desfăşoară din luna mai o ofensivă pe toate direcţiile împotriva forţelor afgane, în timp ce trupele internaţionale îşi continuă retragerea definitivă din această ţară, operaţiune prevăzută să se încheie la sfârşitul lunii august.

Citește și : Rusia a testat DECONECTAREA de la internetul global

Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat joi pentru agenţiile de presă ruse că insurgenţii controlează 90% din frontierele Afganistanului, fără ca afirmaţiile sale să poată fi verificate în mod independent.

Tags: Mark MilleyPentagonSUAtalibani
Categorii: Știrile zilei