SUA au restabilit derogări privind programul nuclear civil al Iranului, anulate de Trump

Publicat:

Statele Unite au restabilit vineri derogări privind activităţile programului nuclear civil al Iranului, anulate de administraţia Trump, în contextul în care discuţiile vizând salvarea acordului nuclear cu Iranul intră în linie dreaptă, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Am decis să restabilim o derogare de la sancţiuni care să permită o participare externă” pentru a asigura “neproliferarea”, din cauza “îngrijorărilor în creştere” create de dezvoltarea continuă a activităţilor nucleare iraniene, a declarat un înalt oficial american.


Citește și : Islanda intenţionează să renunţe la vânătoarea de balene în scopuri comerciale începând din 2024

Această decizie ar trebui, de asemenea, să permită “facilitarea discuţiilor tehnice” care sunt “necesare în ultimele săptămâni de negocieri”, a adăugat el, stabilind o legătură directă cu negocierile care urmează să fie reluate în zilele următoare la Viena.

“Derogarea în sine ar fi esenţială pentru a asigura respectarea promptă de către Iran a angajamentelor sale nucleare” în cazul convenirii unui compromis la Viena, a adăugat el.

Dar chiar şi în absenţa convenirii unui acord în capitala Austriei,”aceste discuţii tehnice vor contribui totuşi la îndeplinirea obiectivelor noastre de neproliferare”, a asigurat el.

Cu toate acestea, Washingtonul asigură că “nu este vorba de o concesie făcută Iranului” şi nici de un “semnal că suntem pe cale să ajungem la un acord” pentru a salva pactul din 2015 menit să împiedice Iranul să se doteze cu bomba atomică.

Citește și : Biden, confruntat cu o întărire strategică a alianţei Putin – Xi Jinping (analiză France Presse)

Fostul preşedinte Donald Trump, care în 2018 a retras Statele Unite din acest acord şi a restabilit majoritatea sancţiunilor economice impuse Iranului, a eliminat şi aceste derogări în mai 2020. Ele vizează, în special, reactorul de la Teheran destinat cercetării, precum şi reactorul cu apa grea de la Arak, modificat sub controlul comunităţii internaţionale astfel încât să facă imposibilă producerea plutoniului pentru uz militar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.