X

SUA au trimis două nave militare prin Strâmtoarea Taiwan, riscând o reacţie din partea Chinei

Statele Unite au trimis, luni, două nave militare prin Strâmtoarea Taiwan, o manevră care probabil va amplifica tensiunile în relaţia cu Administraţia din China, potrivit Mediafax.

“Navele USS Curtis Wilbur (DDG 54) şi USS Antietam (CG 54) au efectuat o misiune de tranzit de rutină prin Strâmtoarea Taiwan pe 22 octombrie, în conformitate cu legislaţia internaţională”, a declarat Nate Christensen, un purtător de cuvânt al Flotei SUA din zona Pacific, citat de ABC News.

Citește și : ONU: ”Caravana” migranţilor care se îndreaptă spre SUA , formată din peste 7.000 de persoane

“Tranzitul navelor prin Strâmtoarea Taiwan demonstrează angajamentul SUA în sensul menţinerii libertăţii de circulaţie în zona Indo-Pacifică. Forţele Navale americane vor continua să acţioneze oriunde acest lucru este permis de legislaţia internaţională”, a precizat oficialul militar american.

Misiunea riscă să amplifice tensiunile cu China, mai ales că în Taiwan va fi considerată un semnal din partea Administraţiei Donald Trump de susţinere a autonomiei, pe fondul tensiunilor dintre Taipei şi Beijing.

Citește și : Cazul Khashoggi: Vehiculul diplomatic saudit – Arabia Saudită se opune percheziţiei

 

Tags: ChinapacificSUAtaiwanUSS AntietamUSS Curtis Wilbur
Categorii: Știrile zilei