SUA avertizează cu privire la o boală legată de covid-19 la copii

Publicat:

Autorităţile americane îi avertizează pe profesioniştii din sănătate cu privire la o maladie inflamatorie rară, potenţială mortală, care afectează copiii şi care probabil are legătură cu covid-19, relatează AFP, potrivit news.ro .

Boala – denumită sindrom multiinflamator la copii (MIS-C) de către Centrele americane de prevenţie şi luptă împotriva maladiilor (CDC) – a fost semnalată prima oară la sfârşitul lui aprilie în Regatul Unit.


Citește și : În ciuda pandemiei, piața drogurilor din Asia-Pacific câștigă teren pe zi ce trece

Aproximativ 100 de cazuri – şi cel puţin trei morţi – au fost raportate ulterior în statul New York.

”Prestatarii de îngrijiri care au tratat sau tratează pacienţi în vârstă de până în 21 de ani care corespund criteriilor (maladiei) MIS-C trebuie să semnaleze suspectarea unor cazuri Departamentului Sănătăţii local”, au subliniat joi CDC.

Aceste criterii sunt apariţia unor simptome precum febra şi inflamarea mai multor organe care necesită o spitalizare, imposibilitatea stabilirii unui diagnostic şi expunerea la covid-19 sau confirmarea bolii la pacient.

Medicii care seconfruntă cu această boală au observat simptime similare celor ale maladiei Kawasaki – un sindrom vascular care-i afectează pe copiii mici şi a căror cauză rămâne necunoscută.

Potrivit CDC, ipoteza acestei maladii este necesar să fie luată în calcul ”la orice moarte infantilă pentru care există proba infecţiei cu SARS-Cov-2”, numele noul coronavirus care cauzează maladia covid-19.

Apariţia acestor simprome inflamatorii pare să aibă loc la patru sau şase săptămâni după ce copilul a fost infectat cu virusul – după ce a dezvoltat deja anticorpi -, a declarat pentru AFP pediatrul Sunil Sood de la Centrul Medical pentru Copii Cohen din New York.

Citește și : 39 de ‘dezertori’ ARESTAȚI după ‘invazia’ ratată a Venezuelei

”Ei au virusul, corpul lor a luptat împotriva acestuia. Însă acum există acest răspuns imunitar amânat şi excesiv”, explică medicul.

Sporind şi mai mult misterul care înconjoară această boală, niciun caz de acest fel nu a fost raportat la copii în Asia – inclusiv în China, unde a apărut virusul în decembrie.

Unii observatori avansează că acest lucru are motive genetice, potrivit lui Sunil Sood.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Crimă odioasă la Floreşti: Şi-a omorât tatăl şi l-a îngropat în grădina din spatele casei

Crimă odioasă la Floreşti: Şi-a omorât tatăl şi l-a îngropat în grădina din spatele casei Polițiștii din Florești au fost sesizați de o femeie din...

Alți trei reprezentanți ai Moldovei intră, astăzi, în concurs la JO

Alți trei reprezentanți ai Moldovei intră, astăzi, în concurs la JO Astăzi,  vor intra în concurs la Jocurile Olimpice de la Paris, alți trei reprezentanți...

Străini întorși din drum și zeci de încălcări la frontieră

Străini întorși din drum și zeci de încălcări la frontieră Pe parcursul zilei și nopții trecute, autoritățile vamale ale R. Moldova au emis refuz...

Kamala Harris şi-a ales ‘vicele’ şi împreună pornesc asaltul împotriva lui Trump

Kamala Harris şi-a ales 'vicele' şi împreună pornesc asaltul împotriva lui Trump Guvernatorul democrat al statului Minnesota Tim Walz, ales marţi de Kamala Harris drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.