SUA avertizează despre o ameninţare ‘specifică şi credibilă’ în apropierea aeroportului din Kabul

Publicat:

Statele Unite au avertizat sâmbătă despre o ameninţare “specifică şi credibilă” în apropierea aeroportului din Kabul şi au cerut cetăţenilor americani să părăsească zona, la două zile după un atac produs în acelaşi loc, soldat cu peste 100 de morţi, transmite duminică AFP, potrivit agerpres

“Ca urmare a unei ameninţări specifice şi credibile, toţi cetăţenii SUA din vecinătatea aeroportului Kabul (…) ar trebui să părăsească zona cât mai curând posibil”, a transmis într-un mesaj ambasada SUA la Kabul.


Citește și : Franţa a încheiat operaţiunile sale de evacuare din Afganistan

Ameninţarea priveşte în special “intrarea din sud, noul minister de interne şi intrarea de lângă staţia de benzină Panshir, la nord-vest de aeroport”, se precizează în mesaj.

O serie de alerte cu bomba au perturbat în ultimele zile operaţiunile de evacuare de urgenţă organizate de armata americană pe aeroport, obligându-i pe militari să coopereze mai strâns cu talibanii care controlează acum Afganistanul în încercarea de a evita un alt atac sângeros.

În cursul zilei de sâmbătă, preşedintele Joe Biden a avertizat că un alt atac terorist în apropierea aeroportului este foarte probabil în următoarele 24 – 36 de ore, calificând situaţia ca extrem de periculoasă.

Atacul de joi, revendicat de filiera afgană a organizaţiei Stat Islamic, ISIS-K, a ucis peste 100 de persoane, inclusiv 13 soldaţi americani, şi a determinat represalii din partea armatei americane.

Citește și : Aeroportul din Kabul continuă să fie sub control american (Pentagon)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tinerii se pot înscrie la un program de instruire în educație non-formală

Tinerii se pot înscrie la un program de instruire în educație non-formală Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani au posibilitatea să...

O nouă serie de sancţiuni occidentale împotriva unor persoane şi entităţi din Belarus

O nouă serie de sancţiuni occidentale împotriva unor persoane şi entităţi din Belarus SUA, Regatul Unit şi Canada au anunţat vineri o nouă serie de...

Din septembrie, copiii din localități rurale vor beneficia de servicii stomatologice gratuite

Din septembrie, copiii din localități rurale vor beneficia de servicii stomatologice gratuite Prestarea gratuită a serviciilor stomatologice pentru copii din localități rurale va fi reluată...

Câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, Narges Mohammadi, a fost bătută în închisoarea Evin din Teheran

Câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, Narges Mohammadi, a fost bătută în închisoarea Evin din Teheran Gardienii au bătut femeile deținute în confruntările care au izbucnit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.