SUA avertizează Egiptul după inculparea unui militant pentru drepturile omului

Publicat:

SUA au avertizat Egiptul împotriva măsurilor care îi vizează pe unii militanţi pentru drepturile omului şi au indicat că acest lucru va fi luat în considerare în negocierile pentru vânzarea de arme între cele două ţări aliate, relatează AFP, potrivit agerpres.

Hossam Bahgat, director executiv al Iniţiativei egiptene pentru drepturile personale (IEDR) a anunţat săptămâna aceasta că a fost pus sub acuzare pentru fapte legate de activitatea sa pe reţelele de socializare, între care un mesaj pe Twitter în care critica autorităţile electorale, şi că procesul său va începe pe 7 septembrie.


Citește și: Peste un sfert dintre bolnavii de COVID-19 au avut simptome și după șase luni de la boală

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, a exprimat ”preocuparea” SUA cu privire la acest caz şi la menţinerea în detenţie a altor membri ai societăţii civile, academicieni şi jurnalişti.

“Am comunicat guvernului egiptean profunda noastră convingere că persoane precum Hossam Bahgat nu ar trebui vizate pentru că şi-au exprimat opinia în mod paşnic”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Citește și: Laurent Simons, copilul geniu care vrea să-i facă pe oameni nemuritori

Întrebat cu privire la impactul unei astfel de probleme asupra unei importante vânzări de arme către Egipt care este luată în considerare în prezent, Ned Price a răspuns: ”Drepturile omului, la toate nivelurile, este un subiect pe care îl tratăm cu atenţie atunci când luăm aceste decizii”.

Hossam Bahgat, jurnalist şi fondator al IEDR, are interdicţie să părăsească Egiptul şi conturile sale au fost îngheţate, potrivit ONU. Trei membri ai organizaţiei sale au fost arestaţi în noiembrie 2020, situaţie considerată ”foarte îngrijorătoare” de către Organizaţia Naţiunilor Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.