SUA avertizează grupul de mercenari Wagner împotriva unei ingerinţe în Mali

Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat sâmbătă grupul rusesc de mercenari Wagner împotriva unei ingerinţe în Mali, invitând la o tranziţie rapidă spre o putere civilă în această ţară marcată de violenţe, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Aflat în vizită în Senegal, ultima etapă a turneului său african, Blinken a declarat că SUA “contribuie cu Mali şi alţi parteneri la eforturile pentru stabilitate” în această ţară, scenă a unor atacuri jihadiste frecvente pe fondul confruntărilor intercomunitare.


Citește și : Fostul preşedinte brazilian Lula da Silva a fost primit premierul spaniol

“Aş vrea doar să adaug că cred că ar fi nefericit dacă actori străini se angajează făcând lucrurile şi mai dificile şi mai complicate, mă gândesc în special la grupul Wagner”, a declarat el presei.

Junta aflată la putere la Bamako ameninţă să recurgă la serviciile acestei societăţi private ruseşti, suspectată a fi apropiată preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru a ajuta în lupta împotriva jihadiştilor.

Prezenţa mercenarilor Wagner a fost raportată în Ucraina, în Siria şi în Africa. Potrivit unor organizaţii neguvernamentale şi a unor jurnalişti, Rusia utilizează grupul Wagner şi mercenarii săi pentru a-şi servi interesele în străinătate, ceea ce Kremlinul neagă.

Miniştrii francezi de externe şi apărării, Jean-Yves Le Drian şi Florence Parly, şi-au exprimat – în cursul întrevederii la Paris, în 12 noiembrie, cu omologii lor ruşi Serghei Lavrov şi Serghei Şoigu – “caracterul inacceptabil pe care l-ar comporta desfăşurarea mercenarilor Wagner în spaţiul sahelo-saharian”, potrivit unui comunicat al diplomaţiei franceze.

Citește și : Zeci de pasageri au profitat de escala făcută la Barcelona pentru a cere AZIL în Spania

Statele Africii de Vest (Cedeao) au impus în 7 noiembrie sancţiuni individuale membrilor juntei din Mali din cauza întârzierii în organizarea alegerilor care trebuie să consacre revenirea la putere a civililor după dublul puci din august 2020 şi mai 2021.

Blinken a afirmat că s-a înţeles cu autorităţile senegaleze asupra unei tranziţii spre democraţie în Mali.”De îndată ce un guvern ales democratic va intra în funcţie,comunitatea internaţională va fi pregătită pentru a susţine Mali”, a afirmat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

Lavrov, despre alegerile din Franța: ‘Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie’

Lavrov, despre alegerile din Franța: 'Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie' Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative...

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev

Două treimi din instalațiile energetice avariate de ruși au fost repuse în funcțiune la Kiev Kievul a reușit să restabilească două treimi din capacitatea sa...

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional

Alegeri în Franța: Ce soluții are Macron pentru a ieși din blocaj și a forma un guvern funcțional Astăzi are loc al doilea tur al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.