SUA avertizează Rusia că vor lua măsuri militare împotriva Siriei dacă va exista un nou atac chimic

Publicat:

Statele Unite au avertizat Rusia că sunt pregătite să ia măsuri militare împotriva Siriei dacă președintele Bashar al-Assad va utliza arme chimice pentru a recăpăta ultima regiune aflată sub controlul rebelilor, au informat patru surse citate de site-ul agenției Bloomberg, potrivit mediafax.

Oficialii americani susțin că au informații conform cărora Bashar al-Assad ar planifica un atac chimic în provincia Idlib.


Citește și : Bangladesh: Manifestație a refugiaților rohingya la un an după exodul lor masiv din Myanmar

Joi, consilierul american pentru Securitate Națională, John Bolton, ia transmis omologului său Nikolai Patrușev că Statele Unite sunt pregătite să răspundă cu o forță militară și mai mare decât cea utilizată asupra regimului Assad în trecut, au mai informat sursele, care au vorbit în condiții de anonimitate.

Președintele american Donald Trump a afirmat anterior că va predepsi orice utilizare a armelor chimice în Siria.

Administraţia Donald Trump a atribuit regimului Bashar al-Assad atacul chimic comis pe 7 aprilie la periferia Damascului. Ca ripostă, Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au lansat bombardamente asupra unor baze militare din Siria. În schimb, Rusia susţine că atacul chimic produs la periferia Damascului a fost comis de organizaţia umanitară insurgentă Căştile Albe, fiind o înscenare menită să atragă o ripostă militară împotriva Administraţiei Bashar al-Assad. Armata rusă susţine a descoperit un laborator insurgent pentru producerea de armament chimic la periferia Damascului.

Citește și : Washingtonul critică planul anunţat de Uniunea Europeană de ajutorare a Iranului

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Judocanul Vadim Ghimbovschi a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial U21

Judocanul Vadim Ghimbovschi a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial U21 Judocanul Vadim Ghimbovschi (90 kg) a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial...

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene Fostul preşedinte Donald Trump a sugerat vineri că Israelul ar trebui să lovească instalaţiile...

BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea

BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI)...

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.