SUA blochează un proiect de declaraţie a ONU privind altercaţiile din Fâşia Gaza

Publicat:

Statele Unite au blocat sâmbătă un proiect de declaraţie a Consiliului de Securitate al ONU care îndemna la reţinere în Fâşia Gaza şi cerea o anchetă asupra altercaţiilor cu armata israeliană care au făcut 16 morţi de partea palestiniană, a făcut cunoscut o sursă diplomatică, potrivit AFP, conform agerpres.

La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a pronunţat pentru o “anchetă independentă şi transparentă” asupra acestor violenţe sângeroase care au izbucnit atunci când zeci de mii de locuitori din Fâşia Gaza au manifestat vineri în apropierea graniţei cu Israelul.


Citește și : Diplomaţii ruşi expulzaţi de SUA au părăsit ambasada Rusiei de la Washington

Kuweitul, în numele ţărilor arabe membre ale Naţiunilor Unite, a prezentat vineri Consiliului un proiect de declaraţie care conţinea aceleaşi propuneri. Textul lansa un apel la o “anchetă independentă şi transparentă” asupra violenţelor şi exprima “profunda îngrijorare în ce priveşte situaţia la frontiera” dintre Fâşia Gaza şi Israel.

Sâmbătă, Statele Unite au făcut cunoscute obiecţiile lor faţă de acest text şi au informat că nu îl susţin, a declarat pentru AFP un diplomat din Consiliul de Securitate.

Solicitată de AFP, delegaţia americană la Naţiunile Unite nu a reacţionat.

Proiectul de declaraţie mai reafirma “dreptul de a protesta paşnic” al palestinienilor şi exprima “durerea” membrilor Consiliului “în faţa pierderilor de vieţi palestiniene nevinovate”.

El îndemna “toate părţile să dea dovadă de reţinere şi să prevină orice escaladare suplimentară”, subliniind în acelaşi timp necesitatea de a promova pacea între Israel şi palestinieni pe baza unei soluţii cu două state.

Citește și : Israel : Netanyahu laudă armata pentru că „a apărat graniţele ţării” în timpul manifestației din Fâşia Gaza

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Băiețelul electrocutat într-un parc a fost externat

Băiețelul electrocutat într-un parc a fost externat Băiețelul care a fost electrocutat în parcul de la Botanica a fost externat, iar ancheta penală este în...

Ungaria creează un canal de infiltrare pentru serviciile secrete ruse

Ungaria creează un canal de infiltrare pentru serviciile secrete ruse O spune chiar Institutul Rober Lansing: mișcarea de acum câteva zile ar putea facilita intrarea...

CNA iese la raport: Numărul cazurilor de corupție a crescut cu peste 50% în prima jumătate a anului

CNA iese la raport: Numărul cazurilor de corupție a crescut cu peste 50% în prima jumătate a anului Numărul infracțiunilor, depistate și documentate de Centrul...

Procuratura Anticorupție a rămas, din nou, fără sediu

Procuratura Anticorupție a rămas, din nou, fără sediu Procuratura Anticorupție (PA) rămâne, din nou, fără sediu, scrie realitatea.md. Citește și: Incendiu masiv la Tiraspol Responsabilii din cadrul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.