SUA cer Poloniei şi Ucrainei să îşi extindă infrastructura de transport a gazelor naturale

Publicat:

Polonia şi Ucraina ar trebui să investească în extinderea infrastructurii de transport a gazelor naturale ce le conectează pentru a proteja Kievul de potenţialele întreruperi de livrări din partea Rusiei, consideră secretarul american pentru energie Rick Perry, conform dpa, potrivit agerpres.

Cele trei ţări au semnat sâmbătă la Varşovia un memorandum pentru creşterea securităţii livrărilor de gaze naturale în regiune.


Gazul natural lichefiat (LNG) poate ajuta Ucraina să evite ameninţarea livrărilor reduse de gaz din Rusia, a afirmat Perry, citat de agenţia de presă poloneză. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să se construiască o nouă infrastructură între Polonia şi Ucraina, a adăugat oficialul american.

Citește și : Cel puţin 40 de lideri jihadişti, ucişi într-un atac american în Siria

SUA sprijină planul Poloniei de a deveni un centru important al gazelor naturale şi un exportator de LNG, a mai declarat Rick Perry.

Timp de ani de zile, Rusia şi-a bazat exportul gazelor sale naturale pe pieţele occidentale pe tranzitul prin Belarus şi Ucraina. Însă, odată cu proiectul conductei Nord Stream ce leagă direct Rusia şi Germania, a fost posibilă reducerea cantităţii de gaze naturale ce tranzitează Ucraina.

Polonia a investit în ultimii ani în stabilirea de noi rute de livrare a gazelor naturale care să o facă independentă de gazul din Rusia, care i-au dominat ani de zile importurile.

Varşovia a construit un terminal LNG la Swinoujscie şi intenţionează să construiască o conductă care să îl conecteze, prin Danemarca, cu reţeaua norvegiană de gaze naturale.

Polonia a început să importe gaze după lansarea terminalului LNG din Swinoujsicie la sfârşitul anului 2015. Terminalul are capacitatea de a gestiona echivalentul a 5 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual şi se lucrează în prezent la extinderea sa pentru ca acesta să ajungă la o capacitate de 7.5 de metri cubi.

Citește și : Pesta porcină din China provoacă o criză de medicamente anticoagulante în SUA

Polonia va putea creşte volumul de gaze naturale livrate Ucrainei la aproape 6 miliarde de metri cubi anual în 2021, comparativ cu actualul nivel de 1.5 miliarde de metri cubi, a declarat sâmbătă oficialul polonez responsabil pentru infrastructura energetică strategică Piotr Naimski.

Aceasta însă va necesita construirea unei porţiuni de conductă de 110 kilometri pe teritoriul Ucrainei, a precizat Naimski. Polonia pregăteşte deja extinderea interconectorului de la frontiera dintre cele două ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.