SUA cer prelungirea anchetei ONU asupra armelor chimice din Siria

Publicat:

Statele Unite au difuzat un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite prin care s-ar prelungi cu doi ani mandatul Mecanismului Comun de Investigaţie (Joint Investigative Mechanism – JIM) asupra utilizării armelor chimice în Siria. 

Reuters a reuşit să consulte joi proiectul de rezoluţie, în care se afirmă că Siria nu trebuie să dezvolte sau să producă arme chimice şi se face apel al toate părţile implicate în conflictul sirian să coopereze pe deplin cu ancheta internaţională la care participă reprezentanţi ai ONU şi ai OIAC (Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice). JIM a fost creat în 2015, printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate votată în unanimitate, iar mandatul său a fost reînnoit în 2016 pentru încă un an şi urmează să expire la jumătatea lui noiembrie.


JIM a stabilit că guvernul de la Damasc, condus de Bashar al-Assad, este vinovat de atacul cu gaz neurotoxic sarin din aprilie asupra localităţii siriene Khan Shaykhun, soldat cu peste 80 de morţi. În total, inspectorii au documentat în raport – al 14-lea din 2011 până în prezent – 33 de atacuri cu arme chimice, dintre care 27 sunt atribuite forţelor guvernamentale siriene; autorii a şase atacuri nu au putut fi identificaţi.

Raportul anchetatorilor a fost trimis Consiliului de Securitate pe 26 octombrie, la două zile după ce Rusia şi-a folosit dreptul de veto pentru a împiedica o nouă prelungire a mandatului JIM. Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că Moscova doreşte să dezbată raportul înainte de vot. Rusia, care a susţinut armata siriană cu aviaţie şi trupe speciale, afirmă că nu există dovezi că forţele guvernamentale siriene se fac vinovate de atacul chimic şi că gazul neurotoxic implicat se afla în posesia rebelilor. Damascul insistă că nu a folosit muniţie chimică în bombardamentele de la Khan Shaykhun, ci a lovit un depozit de armament de la sol care conţinea astfel de arme.

Rusia susţine la ONU propriul său proiect de rezoluţie, care cere ca ancheta să continue şase luni şi ca inspectorii să culeagă mostre legate de atacul de la Khan Shaykhun. Statele Unite au criticat miercuri Rusia pentru veto, iar ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a declarat joi omologului său american, Rex Tillerson, că Moscova consideră inadmisibilă politizarea de către Washington a inspecţiilor în Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.