SUA cer Rusiei să renunțe la Crimeea și să pună capăt ‘agresiunii’ împotriva Ucrainei

Publicat:

Statele Unite ale Americii au cerut marţi Rusiei să pună capăt ‘agresiunii’ împotriva Ucrainei şi să renunţe la Crimeea, la trei ani după semnarea de către Moscova şi Kiev a acordurilor de pace de la Minsk, relatează AFP.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a acuzat marţi Moscova într-un comunicat că ‘alimentează conflictul din Ucraina soldat cu peste 10.000 de morţi, dintre care peste 2.500 de civili’, conform agerpres.


În baza acordurilor de la Minsk semnate pe 12 februarie 2015 sub egida Franţei şi a Germaniei, Ucraina a fost de acord să ducă la bun sfârşit o reformă politică iar Rusia să pună capăt sprijinului acordat separatiştilor proruşi. Cu toate acestea, luptele au continuat în estul Ucrainei.

Citește și : Ministrul de externe olandez Halbe Zijlstra a demisionat

‘Rusia a continuat să nege implicarea sa directă, în timp ce forţele ruse intimidează şi refuză accesul în condiţii de siguranţă pentru observatorii dezarmaţi ai OSCE’, a mai spus Heather Nauert.

‘Cooperând strâns cu Franţa şi Germania, Statele Unite continuă să ceară guvernului rus să înceteze agresiunea sa în Ucraina’, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane.

Washingtonul a avertizat că sancţiunile americane împotriva Rusiei impuse din cauza implicării sale în estul Ucrainei vor rămâne în vigoare până când suveranitatea Ucrainei va fi restabilită.

‘Sancţiunile noastre separate privind Crimeea vor rămâne în vigoare până când Rusia va renunţa la peninsula ucraineană’, a mai spus oficialul american.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.