SUA : O chelneriţă care a acordat “un ajutor suplimentar” a fost recompensată cu o bursă de studii

Publicat:

O tânără chelneriţă în vârstă de 18 ani din Statele Unite a câştigat aprecieri neaşteptate şi o surpriză după ce a acordat “un ajutor suplimentar” unui bărbat în vârstă, bolnav, care a rugat-o să îi taie mâncarea din farfurie, relatează Xinhua.

Datorită media de socializare, un mic gest al tinerei a devenit viral şi i-a adus aprecieri de la sute de mii de străini, dar şi o bursă la Universitatea Texas Southern din Houston, conform agerpres.


Evoni Williams lucra cu normă întreagă într-un restaurant din La Marque, Texas, pentru a strânge bani ca să-şi continue studiile. Săptămâna trecută, un bărbat în vârstă pe nume Adrian Charpentier a rugat-o să îi taie şunca deoarece nu avea destulă forţă în mâini din cauza unei afecţiuni. În ciuda faptului că era o dimineaţă aglomerată, iar ea avea mult de muncă, Williams nu a ezitat şi l-a ajutat pe bărbat.

Citește și : Salvini renunţă deocamdată la scoaterea Italiei din UE, dar ‘face praf’ moneda euro

Momentul în care tânăra se apleacă peste tejghea şi mărunţeşte mâncarea din farfuria bărbatului a fost imortalizat de o femeie care stătea în spatele lui Charpentier, pe numele ei Laura Wolf.

Wolf a publicat fotografia pe Facebook şi a scris: “În timp ce toate lucrurile din această lume par atât de negative, sunt recunoscătoare că am asistat, la începutul zilei, la acest gest de bunătate şi de grijă”.

Citește și : Moscova ironizează înlocuirea lui Tillerson : „Tot Rusia este responsabilă?”

“Dacă am putea fi cu toţii ca această chelneriţă şi să ne facem timp să oferim o mână de ajutor…”, a adăugat Laura Wolf la finalul mesajului în care a povestit cele întâmplate, inclusiv faptul că bătrânul era conectat la un tub de oxigen şi respira cu dificultate.

Potrivit media, Wolf nu o cunoştea pe tânăra chelneriţă şi, la rândul ei, Williams nu a ştiut că gestul său a fost imortalizat şi distribuit pe internet.

Micul gest de bunătate a luat proporţii atât pe internet cât şi în afara acestuia. Pe lângă multitudinea de laude din partea internauţilor şi din media americane, tânăra a primit recent o bursă de 16.000 de dolari la Universitatea Texas Southern pentru ca a-şi continua studiile în domeniul managementului afacerilor.

“Am dorit să recompensăm gestul de bunătate al lui Evoni şi să îi dăm de înţeles că faptele bune nu trec neobservate”, a declarat Melinda Spaulding, administrator în cadrul universităţii, citată de CNN.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai puțini turiști în iulie de-a lungul coastei bulgare a Mării Negre

Mai puțini turiști în iulie de-a lungul coastei bulgare a Mării Negre Există o scădere vizibilă a numărului de turiști nu numai în stațiunea Sozopol,...

Un bărbat a decedat după ce a căzut în gol la un șantier de construcții

Un bărbat a decedat după ce a căzut în gol la un șantier de construcții Tragedie pe un șantier de construcție de pe strada Grenoble,...

Turcii se înghesuie să mănânce la restaurantele din Grecia, pe fondul prețurilor mari din țară

Turcii se înghesuie să mănânce la restaurantele din Grecia, pe fondul prețurilor mari din țară Restaurantele din unele staţiuni turistice din Turcia sunt pe jumătate...

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv Cel puţin trei persoane, între care un copil, au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.