SUA constată ‘o schimbare de dinamică din partea forţelor armate ucrainene’ și promit noi ajutoare militare

Statele Unite constată “o schimbare de dinamică din partea forţelor armate ucrainene”, angajate într-o contraofensivă fulgerătoare, şi vor anunţa un nou ajutor militar “în zilele următoare”, a făcut cunoscut marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit agerpres

“Îl las pe preşedintele Zelenski (…) să decidă dacă are impresia că a ajuns la un punct de cotitură pe plan militar, dar clar, cel puţin în Donbas, există o dinamică”, a mai spus John Kirby, coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.

Citește și : Sicriul reginei Elisabeta a II-a a ajuns pentru ultima dată la Palatul Buckingham – VIDEO

“Vom continua să-l sprijinim”, a spus el, adăugând: “Suntem în strâns contact cu ucrainenii, vorbim cu ei în fiecare zi”.

Avertizând în acelaşi timp: “Este război, iar războiul este imprevizibil”.

“O mare parte din echipamentele pe care le-am livrat în ultimele săptămâni şi luni s-au dovedit importante şi eficient în capacitatea ucrainenilor de a trece la ofensivă”, a adăugat John Kirby.

Citește și : Prinţesa Anne, singura fiică a reginei Elizabeth II: Am avut norocul să împărtăşesc ultimele 24 de ore din viaţa mamei mele dragi

“Veţi vedea o altă componentă de asistenţă militară în următoarele zile”, a promis el.

Ucraina a raportat luni noi succese militare, spunând că a ajuns la frontiera cu Rusia şi a restabilit într-o lună controlul asupra unei suprafeţe de şapte ori mai mare decât capitala Kiev.

Tags: Casa AlbaJohn KirbyrazboiStatele UniteZelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina