SUA critică aspru Rusia și Cuba pentru sprijinul acordat lui Nicolas Maduro

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a criticat virulent luni Cuba şi Rusia pentru sprijinul acordat preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, pe care Statele Unite încearcă să-l determine să plece de la putere, informează AFP, potrivit agerpres.

Invocând întreruperea de electricitate generalizată care a afectat Venezuela, secretarul de stat a asigurat că Washingtonul nu este deloc responsabil de aceasta, blamând în schimb neglijenţa dovedită de regimul ‘socialist’.


Citește și: Washingtonul își retrage TOT personalul diplomatic rămas în Venezuela

‘Nicolas Maduro a promis venezuelenilor o viaţă mai bună şi un paradis socialist. El s-a ţinut de cuvânt în privinţa aspectului socialist, care s-a dovedit a fi o dată în plus o reţetă pentru ruina economică’, a afirmat Pompeo într-o declaraţie de presă făcută ad-hoc. ‘Cât despre paradis? Nu prea!’, a ironizat el.

Fără să anunţe noi măsuri împotriva lui Nicolas Maduro sau în favoarea adversarului acestuia Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar de Statele Unite şi de alte peste 50 de ţări, Mike Pompeo a insistat apoi asupra ‘rolului central al Cubei şi Rusiei’ în ‘subminarea viselor democratice şi a bunăstării venezuelenilor’.

‘Cuba este adevărata putere imperialistă în Venezuela’, a subliniat Mike Pompeo, denunţând ‘sprijinul politic’ şi ‘protecţia fizică’ acordată taberei lui Nicolas Maduro.

‘Când nu este electricitate, trebuie să mulţumim minunilor ingineriei cubaneze foarte moderne. Când nu există apă, trebuie să mulţumim excelenţilor hidrologi cubanezi. Când nu există hrană, trebuie să le mulţumim marilor bucătari cubanezi’, a adăugat el pe acelaşi ton ironic.

Citește și: Abdelaziz Bouteflika renunță să mai candideze pentru un nou mandat de președinte și amână alegerile din Algeria

Secretarul de stat american a acuzat apoi Rusia că a contribuit la ‘crearea acestei crize’, prin furnizarea de arme regimului venezuelean.

Întrebat asupra dinamicii care pare să fi încetinit după ce administraţia lui Donald Trump l-a recunoscut pe Juan Guaido ca preşedinte interimar la 23 ianuarie, Mike Pompeo a spus că Statele Unite ar fi ‘preferat ca lucrurile să se întâmple mai repede’. ‘Dar am încredere deplină, lucrurile se mişcă în direcţia dorită de venezueleni şi vor continua astfel’, a asigurat el.

Potrivit AFP, Cuba a calificat luni drept mincinoase şi calomnioase acuzaţiile de ingerinţă cubaneză în Venezuela aduse de SUA şi de către opozantul venezuelean Juan Guaido.

Într-o declaraţie oficială, guvernul de la Havana a respins ‘într-o manieră categorică minciuna difuzată’ de Statele Unite, potrivit cărora Cuba are ‘între 20.000 şi 25.000 de militari în Venezuela’, precum şi ‘orice insinuare potrivit căreia ar exista un nivel de subordonare’ între cele două ţări.

Cuba, adaugă guvernul, ‘nu intervine în afacerile interne ale Venezuelei, aşa cum Venezuela nu intervine în cele ale Cubei’, chiar dacă există o puternică alianţă politică şi ideologică între insulă şi guvernul socialist al preşedintelui Nicolas Maduro.

Citește și: Brexit. Londra a ajuns la o înţelegere cu UE referitor la ‘modificări obligatorii din punct de vedere juridic’

Mai mult, ‘este total fals că Havana ar participa la operaţiunile Forţei armatei naţionale bolivariene (armata venezueleană) sau la cele ale serviciilor de securitate’, declară guvernul cubanez, potrivit căruia ‘este vorba de o calomnie a guvernului Statelor Unite motivată de obiective politice agresive’.

Executivul cubanez mai spune că SUA, prima ţară care l-a recunoscut pe Guaido când s-a autoproclamat preşedinte interimar la 23 ianuarie, îl sprijină ‘100%’ pe acesta.

Într-o intervenţie luni în faţa parlamentului, singura instituţie venezueleană controlată de opoziţie, Juan Guaido a afirmat că regimul de la Havana are o ‘misiune obscură’ în Venezuela, precizând în special că elemente ale serviciilor de informaţii cubaneze ar face parte din aparatul de stat venezuelean, potrivit AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Delfinii își ‘zâmbesc’ unul altuia atunci când se joacă și pentru a evita neînțelegerile

Delfinii își 'zâmbesc' unul altuia atunci când se joacă și pentru a evita neînțelegerile Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a...

Tendințe pe contrasens: La Paris câștigă teren în restaurante prânzul de duminică în farfurii vintage, cu argintărie, cristaluri, broderii și atmosferă ca în familie

Tendințe pe contrasens: La Paris câștigă teren în restaurante prânzul de duminică în farfurii vintage, cu argintărie, cristaluri, broderii și atmosferă ca în familie Dacă...

Războiul din Orientul Mijlociu nu mai este (doar) israeliano-arab

Războiul din Orientul Mijlociu nu mai este (doar) israeliano-arab Din momentul în care o coaliție de șapte țări arabe a încercat să împiedice nașterea statului...

Poliția europeană poate intercepta datele din telefoane mobile, fără mandat de la judecători

Poliția europeană poate intercepta datele din telefoane mobile, fără mandat de la judecători Poliția europeană poate accesa datele din telefoanele mobile ale unor persoane suspectate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.