SUA: Democraţii vor ancheta legăturile financiare personale ale lui Trump cu Arabia Saudită şi Rusia

Publicat:

Democraţii vor ancheta legăturile financiare personale ale preşedintelui american Donald Trump cu Arabia Saudită şi Rusia, a declarat duminică Adam Schiff, viitor preşedinte al comisiei pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor (camera inferioară a Congresului american – n.r.), informează AFP, potrivit Agerpres.

Cu prilejul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, de la începutul lunii noiembrie, democraţii au preluat de la republicani controlul Camerei Reprezentanţilor, ceea ce le va permite îndeosebi să declanşeze anchete parlamentare. Noii aleşi îşi vor prelua mandatele din ianuarie.


Citește și : Papadopoulos, fost consilier de campanie al lui Trump, va fi încarcerat luni (judecător federal)

”Preşedintele nu este sincer cu ţara în legătură cu moartea lui Jamal Khashoggi”, jurnalistul saudit critic la adresa prinţului moştenitor, a declarat la CNN Schiff, un membru important al Partidului Democrat. ”Ce-l împinge să facă asta? Nu ştiu. Să fie vorba pur şi simplu de o aplecare pentru autocraţi (…) sau să existe vreo motivaţie financiară, respectiv finanţele sale personale?”, s-a întrebat Adam Schiff.

Jamal Khashoggi, care trăia în exil în SUA, a fost ucis la începutul lui octombrie în consulatul ţării sale la Istanbul, provocând o undă de şoc la nivel mondial şi afectând considerabil reputaţia Arabiei Saudite. Potrivit mai multor observatori, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman este implicat în această crimă.

Însă preşedintele Donald Trump a declarat că, indiferent dacă prinţul era la curent cu uciderea lui Khashoggi, acest lucru nu poate pune sub semnul întrebării relaţia de nezdruncinat dintre Washington şi Riad.

Donald Trump ”s-a lăudat făţiş cu milioanele pe care le-a făcut în Arabia Saudită. Interesul său personal este oare cel care conduce politica SUA în Golf?”, a întrebat parlamentarul democrat, care şi-a pus aceeaşi întrebare ”şi în cazul Rusiei”. ”Nu ştim, dar ar fi iresponsabil să nu aflăm”, a adăugat el, apreciind că ”aceasta nu va fi singura misiune a comisiei pentru serviciile de informaţii”.

Citește și : Macron: Cine a spus că Marea Britanie va economisi ”câteva sute de milioane” cu Brexit-ul a minţit

În opinia sa, unul dintre subiectele asupra cărora Congresul, până acum cu majoritate republicană, nu a anchetat încă este de a afla ”dacă ruşii au spălat bani prin intermediul afacerilor preşedintelui”. ”Este vorba de o mână invizibilă în politica externă americană? Trebuie să putem fi în stare să le spunem americanilor, da, este sau nu adevărat”, a mai spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Acces egal pentru femei și bărbați la bunuri și servicii

Acces egal pentru femei și bărbați la bunuri și servicii Prevederile din legislația națională care vizează accesul egal pentru femei și bărbați la bunuri și...

Sute de persoane au aplicat la Școala administratorilor de bloc

Sute de persoane au aplicat la Școala administratorilor de bloc Până la această oră,  250 de persoane au aplicat la Școala administratorilor de bloc lansată...

Peste 400 persoane fizice și juridice şi-au pus panouri fotovoltaice

Peste 400 persoane fizice și juridice şi-au pus panouri fotovoltaice Peste 400 de persoane fizice și juridice au instalat panouri fotovoltaice în baza mecanismului de...

A încercat să aducă ilegal în țară un lot de produse cosmetice

A încercat să aducă ilegal în țară un lot de produse cosmetice A încercat să transporte ilicit prin vamă un lot comercial de produse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.