SUA denunţă alegerile ‘TRUCATE’ din Siria

Publicat:

Statele Unite au denunţat luni ca fiind “trucate” alegerile legislative organizate duminică în Siria, apreciind că unicul lor scop a fost acela de a “conferi o legitimitate falsă” regimului preşedintelui Bashar al-Assad, transmite AFP, potrivit agerpres.

Aceasta este a treia alegere parlamentară de la începutul, în 2011, a conflictului soldat cu moartea a peste 380.000 de persoane şi care a provocat exodul a milioane de sirieni, în timp ce puterea de la Damasc şi susţinătorii săi se află sub sancţiuni occidentale.


Citeşte şi: Trump reia briefingurile de presă legate de pandemie şi acum crede că purtarea măştii este un ‘gest patriotic’

“Bashar al-Assad încearcă să prezinte aceste alegeri dubioase ca pe un succes împotriva unui aşa-numit complot occidental, dar în realitate este doar cel mai recent dintr-o serie lungă de scrutinuri organizate de Assad, fără libertate reală şi alegere pentru sirienii”, conform unui comunicat al purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat american, Morgan Ortagus.

“Siria nu a cunoscut alegeri libere şi corecte de când Partidul Baas al lui Assad a venit la putere” în urmă cu jumătate de secol, a adăugat aceasta, deplângând în special faptul că milioanele de sirieni din străinatate, majoritatea refugiaţi, nu au avut dreptul să voteze.

Citeşte şi: După discuţii maraton, statele UE au aprobat un plan de relansare istoric

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.