SUA denunţă condamnările ‘politice’ ale militanţilor prodemocraţie din Hong Kong

Publicat:

Statele Unite au denunţat vineri condamnarea de către justiţia din Hong Kong a mai multor militanţi prodemocraţie, printre care magnatul de presă Jimmy Lai care va executa o pedeapsă de 14 luni de închisoare, notează AFP, potrivit agerpres.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a afirmat că hotărârile instanţei sunt “motivate politic” şi a solicitat eliberarea persoanelor “închise pentru exercitarea libertăţilor lor fundamentale”.


Citește și : Preşedintele sloven neagă orice proiect de redesenare a frontierelor în Balcani

Jimmy Lai a fost condamnat vineri pentru rolul său în organizarea în 2019 a două mari manifestaţii în favoarea democraţiei.

Alţi patru activişti au primit pedepse cuprinse între opt şi 18 luni de închisoare, iar patru pedepse cu închisoarea cu suspendare. Faptele erau pasibile de cinci ani de detenţie.

“Vom continua să fim alături de poporul din Hong Kong care încearcă să răspundă la atacurile Beijingului asupra libertăţilor şi autonomiei” teritoriului retrocedat Chinei de Marea Britanie în 1997, a adăugat şeful diplomaţiei de la Washington.

Citește și : Partidul Comunist cubanez pune capăt dinastiei Castro şi lasă locul unei noi generaţii

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 4 octombrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 4 octombrie în Istorie 4 octombrie este a 277-a zi a calendarului gregorian și a 278-a zi în anii bisecți. 88 de...

Horoscop 4 octombrie 2024

Horoscop 4 octombrie 2024 Astrologii vă recomandă să aveţi răbdare şi să acţionaţi cu tact în relaţiile amoroase, dar şi la serviciu.  Horoscop 4 octombrie...

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii Melania Trump apără cu fervoare dreptul la avort în viitoarea carte de memorii: „Am...

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.