
Business24.ro
Statele Unite s-au declarat vineri pregătite “să lucreze pentru întărirea relaţiilor transatlantice” atât cu Londra, cât şi cu Uniunea Europeană, la o zi după acordul de liber-schimb care modifică profund raporturile dintre cele maluri ale Canalului Mânecii, notează AFP, potrivit agerpres.
“Felicitări Regatului Unit şi UE pentru că au încheiat un acord istoric legat de Brexit. Statele Unite sunt pregătite să lucreze cu toţi pentru a întări şi mai mult relaţiile transatlantice în anii următori”, a scris pe Twitter Consiliul Naţional de Securitate. Acest organ al executivului american joacă un rol-cheie în desfăşurarea politicii externe a Statelor Unite.
Citește și : Erdogan s-a exprimat în favoarea îmbunătăţirii relaţiilor Turcia-Israel
Responsabilii britanici apărători ai Brexitului promit de mult timp o apropiere comercială cu prima putere economică a lumii, pentru a compensa divorţul de Europa.
Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, care nu şi-a ascuns niciodată spirjinul pentru Brexit şi a afişat o bună înţelegere cu premierul britanic, Boris Johnson, apărea ca aliatul ideal în vederea acestui obiectiv.
Cu începere de la 20 ianuarie, Downing Street va găsi însă ca interlocutor la Casa Albă administraţia democratului Joe Biden care doreşte să repare pagubele produse multilateralismului de predecesorul său, reînnoind în special legăturile cu Uniunea Europeană.
Citește și : Papa Francisc, în tradiţionalul său mesaj ‘Urbi et Orbi’: Avem nevoie mai mult ca oricând de fraternitate
This post was last modified on 26/12/2020 07:34 07:34