X

SUA evocă o posibilă ‘crimă de război’ atacul asupra centralei nucleare din Zaporojie

SUA consideră că atacul atribuit Rusiei împotriva unei centrale nucleare din Ucraina este o posibilă ”crimă de război”, relatează AFP, potrivit agerpres.  

”Este o crimă de război să ataci o centrală nucleară”, a scris pe Twitter ambasada americană la Kiev – care a părăsit capitala ucraineană din cauza conflictului – după atacul de noaptea trecută asupra centralei din Zaporojie.

Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

Întrebat dacă Washingtonul a acuzat în mod deschis Moscova că ar fi comis o astfel de crimă de război interzisă de Convenţia de la Geneva, Departamentul de Stat al SUA a manifestat precauţie.

”Vizarea intenţionată a civililor sau a infrastructurilor civile, cum sunt centralele nucleare, este o crimă de război şi studiem circumstanţele acestei operaţiuni”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.

”Dar, dincolo de legalitatea sa, acest act a fost culmea iresponsabilităţii, iar Kremlinul trebuie să înceteze toate operaţiunile în apropierea infrastructurilor nucleare”, a adăugat el.

Statele Unite au acuzat în ultimele zile Rusia că a lovit infrastructurile civile şi a ucis civili în Ucraina, dar au evitat să afirme în mod clar că armata rusă îi vizează pe civili în mod intenţionat sau să facă referire în mod deschis la crime de război.

Premierul britanic Boris Johnson a acuzat miercuri ”regimul lui Vladimir Putin” că ”aruncă” muniţii ”asupra unor civili nevinovaţi”. ”În opinia mea, aceasta constituie deja o crimă de război”, a spus el.

Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite

Statele Unite au acuzat vineri Rusia, la o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, că a provocat “o imensă ameninţare pentru întreaga Europă şi lume” prin atacul asupra centralei nucleare de la Zaporojie din Ucraina, o acuzaţie calificată de ambasadorul rus Vasili Nebenzia drept o “minciună”, el afirmând că a fost o operaţiune ucraineană de sabotaj care să fie pusă pe seama Moscovei, notează agenţiile AFP, DPA şi EFE.

Tags: crimă de războikievSUAucrainaZaporojie
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina