SUA: FBI nu a găsit terţi care să poată confirma acuzaţiile aduse judecătorului Kavanaugh, declară un senator republican

Publicat:

Şeful comisiei juridice a Senatului american, republicanul Chuck Grassley, a dat asigurări joi că în raportul FBI referitor la judecătorul Brett Kavanaugh ‘nu există nimic’ care să confirme acuzaţiile de agresiune sexuală aduse candidatului nominalizat de preşedintele Donald Trump pentru Curtea Supremă, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Nu există nimic ce să nu fi ştiut deja’, a declarat Grassley într-un comunicat, referindu-se la raportul finalizat miercuri seară şi transmis senatorilor în cursul nopţii.


Citește și : Justiţia americană a inculpat şapte agenţi ai serviciilor secrete ruseşti pentru că au piratat organisme sportive internaţionale

‘FBI nu a găsit terţi care să poată confirma acuzaţiile, nu există nici probe. Această anchetă nu a găsit nicio urmă de comportament inadecvat’ din partea lui Brett Kavanaugh, a insistat senatorul republican, a cărui echipă a examinat în detaliu raportul.

Chuck Grassley şi-a confirmat intenţia de a vota pentru validarea judecătorului Kavanaugh, un conservator în vârstă de 53 de ani, şi le-a cerut colegilor săi să ‘şteargă noroiul’ aruncat asupra magistratului şi să-i examineze candidatura cu ‘ochi limpezi’.

Un prim vot de procedură este programat sâmbătă în plenul Senatului, iar votul final ar putea avea loc în weekend.

‘Este un moment foarte important pentru ţara noastră. Sunt în joc respectul faţă de reguli, simţul justiţiei şi bunul simţ’, a scris pe Twitter preşedintele Donald Trump, denunţând manevrele ‘obstrucţioniste’ ale democraţilor.

Citește și : Congo acuză UE de ingerinţă în viitoarele alegeri prezidenţiale

‘Este a şaptea oară când FBI îl anchetează pe judecătorul Kavanaugh, dacă ar fi fost de 100 de ori, tot n-ar fi fost suficient’ pentru ei, a adăugat Trump.

În schimb, senatorul democrat Ed Markey a fost de părere că ancheta nu a servit decât la ‘îngroparea’ cazului, remarcând numărul mic de persoane interogate de poliţia federală, care nu i-a audiat nici măcar pe judecător şi pe principala sa acuzatoare, Christine Blasey Ford.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.