X

SUA : Fostul preşedinte George H.W. Bush, externat după aproape două săptămâni de spitalizare

Fostul preşedinte al Statelor Unite, George H.W. Bush, în vârstă de 93 de ani, a părăsit vineri spitalul din Houston unde a fost internat timp de aproape două săptămâni pentru tratarea unei infecţii care s-a răspândit în sânge, a precizat un purtător de cuvânt al familiei, citat de Reuters, conform agerpres.

George H.W. Bush, cel mai în vârstă fost preşedinte american în viaţă, a fost internat la Houston Methodist Hospital pe 22 aprilie, la o zi după ce a participat la înmormântarea soţiei sale, Barbara, fosta primă doamnă, care a decedat pe 17 aprilie.

Citește și : Donald Trump afirmă că au fost stabilite data şi locul unde se va întâlni cu Kim Jong Un

Bush şi soţia lui au fost căsătoriţi timp de 73 de ani.

“Doctorii spun că se simte bine şi este fericit să se întoarcă acasă”, a arătat purtătorul de cuvânt Jim McGrath, într-un comunicat.

George H.W. Bush, care a fost preşedinte al SUA între 1989 şi 1993, a fost internat la acelaşi spital în urmă cu aproximativ un an pentru o tuse care a fost ulterior diagnosticată ca un caz de pneumonie uşoară.

Bush este tatăl fostului preşedinte republican George W.Bush (2001-2009) şi al fostului guvernator al Floridei Jeb Bush, care a candidat fără succes în 2016 la nominalizarea republicană pentru Casa Albă.

Citește și : SUA vor pune capăt Statutului de Protecţie Temporară în cazul Hondurasului

Tags: BarbaraGeorge H.W. BushGeorge W.BushHoustonprima doamnaSUA
Categorii: Știrile zilei