X

SUA, Franța și Marea Britanie desfășoară manevre militare comune în Golf

Forţe maritime americane, franceze şi britanice efectuează exerciţii militare anti-mine în largul Bahreinului cu scopul de a demonstra angajamentul comun al acestor ţări de a asigura libertatea de navigaţie şi comerţ în Golf, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a SUA, Chloe Morgan, relatează AFP, potrivit agerpres.

Micul regat al Bahreinului, sediul Flotei a V-a Statelor Unite, este susţinut de marele său aliat, Arabia Saudită.

Citește și: Un comando neozeelandez a fost trimis în Siria pentru recuperarea unei ostatice

Manevrele, numite Artemis Trident 19, sunt ”pur defensive”, a precizat Chloe Morgan. ”Suntem cu toţii pregătiţi să facem faţă oricărei ameninţări”, a spus ea.

Aproximativ 12 nave, elicoptere şi scafandri participă la exerciţiul care se desfăşoară în perioada 7-19 aprilie, a declarat purtătoarea de cuvânt, care a salutat interoperabilitatea şi ”marele parteneriat” între marinele americană, franceză şi britanică.

Citește și: Social-democraţii finlandezi câștigă la limită alegerile parlamentare

Din partea Franţei, la aceste manevre participă două avioane de vânătoare: Vulturul şi Săgetătorul, care sunt desfăşurate în Oceanul Indian şi în regiunea Golfului din luna februarie. 

Tags: Artemis Trident 19BahreinChloe Morganexercitii militarefrantamarea britanieSUA
Categorii: Sinteze