SUA îi arestează pe primii migranţi ajunşi la graniţa cu Mexicul – VIDEO

Publicat:

Câteva sute de migranţi din caravana care a plecat în urmă cu o lună din Honduras au ajuns la frontiera dintre Mexic şi Statele Unite, îm timp ce alte mii avansau rapid către nord, relatează AFP, potrivit news.ro.

Primele grupuri de migranţi din America Centrală s-au adunat pe plaja de la Tijuana, în statul mexican Baja California, un oraş de frontieră situat în dreptul oraşului San Diego, în California, iar unii au urcat pe bariera de metal care desparte cele două ţări.


”Noi nu suntem criminali”, au scandat unii migranţi, adresându-se preşedintelui american Donald Trump, care a desfăşurat aproximativ 6.000 de militari la frontieră.

Cel puţin opt migranţi au trecut bariera metalică şi au fost arestaţi rapid de agenţi americani de la frontieră, a constatat un jurnalist AFP.

Citeşte şi: Americanii se tem că ar putea pierde un război în faţa Rusiei sau a Chinei

Secretarul american al Apărării Jim Mattis a efectuat miercuri o vizită la McAllen, în Texas, unde a subliniat că desfăşurarea militară este ”necesară” şi ”absolut legală”.

La postul de frontieră de la San Diego, autorităţile americane au redus căile de acces ale automobilelor şi au instalat bariere de ciment şi sârmă ghimpată, dar şi la San Ysidro şi Otay Mesa, alte puncte de intrare către California.

La 9 noiembrie, Donald Trump a semnat un deceret care permite respingerea automată a solicitărilor de azil depuse de persoane care au traversat ilegal frontiera cu Mexicul, într-o încercare de a-i descuraja pe migranţi să-şi continue drumul.

Aproximativ 100 de migranţi din caravană au ajuns duminică la Tijuana, iar marţi alţi 350 li s-au alăturat.

Toţi fac parte din caravana alcătuită în majoritate din hondurieni plecaţi la 13 octombrie din oraşul San Pedro Sula, în nordul Hondurasului.

Emoţionaţi de faptul că au ajuns în sfârşit pe plajă, unde au făcut baie, iar unii şi-au băgat capul între gratiile gardurilor înalte metalice de la frontieră, ca pentru a-şi contempla visul american.

”MAI DEVREME DECÂT CREDEAM”

În urma lor, partea principală a caravanei avansa rapid către statul Sonora, în nord-vestul Mexicului.

Ei au preferat marţi seara să-şi continue traseul noaptea, la bordul unor vehicule, în loc să se odihnească. Peste 1.000 au ajuns miercuri în localitatea Guaymas.

”Suntem o maşină, nimic nu ne poate opri!”, striga Soyer Dominguez, un migrant guatemalez în vârstă de 32 de ani dintr-unul dintre cele 20 de autobuze şcolare galbene, care formau un convoi.

Citeşte şi: Donald Tusk anunţă un summit pentru oficializarea acordului dintre UE şi Marea Britanie

”Vrem săajungem cât mai rapid posibil, cel mai repede, ne-am părăsit ţara de o lună”, a declarat pentru AFP Saul Rivera, un salvadorian în vârstă de 40 de ani.

Grupuri de ”catolici, proprietari de autobuze şi membri ai societăţii civile s-au organizat” să pună la dispoziţie aceste autobuze, a anunţat Edmundo Marquez, însărcinat cu protecţia migranţilor în cadrul Guvernului local al statului Sonora.

”Vom ajunge mai devreme decât credeam!”, declara entuziasmată, aşteptând să urce în autobuz, Lilian Canales, o honduriană în vârstă de 23 de ani, care şi-a purtat bebeluşul cei 2.500 de kilometri parcurşi de caravană.

Preotul Miguel Angel Soto, care i-a ajutat pe migranţii săi să obţină autobuze, era însă pesimist. ”Ei sunt hotărâţi, dar nu vor trece. Tijuana va fi fundul sacului, unde oamenii nu sunt pregătiţi să primească atâtea persoane”.

Potrivit ONU, caravana a numărat până la 7.000 de migranţi, însă mulţi dintre ei au abandonat pe drum şi s-au desprins în grupuri mici de cortegiul principal.

În total 6.011 – inclusiv 902 minori – au ajuns la Guadalajara, în statul Jalisco (vest), potrivit datelor autorităţilor locale.

În afară de hondurieni, cetăţeni din Chile, Columbia, Costa Rica, Salvador, Guatemala, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru şi Venezuela s-au alăturat cortegiului.

Alte două caravane, de aproximativ 2.000 de persoane fiecare, au luat drumul Statelor Unite din America Centrală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: ‘Urâm România de rahat!’

Scandal după ce o sportivă din Ungaria a insultat un arbitru român şi a postat mesajul: 'Urâm România de rahat!' În semifinala de la dublu...

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale

Ce au ales să învețe liceenii în acest an? Topul celor mai solicitate discipline opționale În luna mai, elevii din Republica Moldova au avut ocazia...

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război

Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război Economia Federației Ruse a făcut față până în prezent nenumăratelor sancțiuni, iar Fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.