SUA îi sancţionează pe vicepreşedintele Paraguayului şi pe fostul şef de stat pentru corupţie

Publicat:

Washingtonul i-a sancţionat pe actualul vicepreşedinte al Paraguayului şi pe fostul şef de stat al ţării pentru corupţie, a anunţat joi secretarul de stat american Antony Blinken, citat joi de DPA, potrivit agerpres.

Vicepreşedintele Paraguayului Hugo Velazquez şi Horacio Cartes, care a fost preşedinte al ţării sud-americane din 2013 până în 2018, au fost sancţionaţi “pentru implicarea lor în corupţia sistemică ce a subminat instituţiile democratice din Paraguay”, a declarat Blinken într-un comunicat.


Citeşte şi: Boris Johnson a primit 510.000 de lire ca avans la memorii, în timp ce avocaţii săi costă bugetul 220.000

Anul trecut, SUA au impus restricţii de viză pentru Cartes şi Velazquez pentru corupţie.

“Guvernele trebuie să răspundă în faţa popoarelor lor şi să nu fie manipulate în beneficiul unei elite politice corupte”, a spus Blinken într-o postare pe Twitter.

Ca urmare a sancţiunilor, bunurile celor doi în Statele Unite vor fi îngheţate şi cetăţenilor americani li se va interzice să facă afaceri cu ei.

Potrivit Statelor Unite, Cartes “s-a angajat într-un model concertat de corupţie” înainte, în timpul şi după mandatul său de preşedinte.

“Timp de mai bine de un deceniu, Cartes şi-a folosit bogăţia dobândită ilegal şi influenţa pentru a-şi extinde puterea politică şi economică asupra instituţiile din Paraguay”, a declarat Blinken într-un comunicat prin care a anunţat sancţiunile.

“Velazquez s-a implicat pe scară largă în practici corupte, inclusiv trafic de influenţă şi luare de mită. În timp ce era vicepreşedinte al Paraguayului, Velazquez a acţionat pentru a interfera cu procesele legale, pentru a se proteja pe sine şi asociaţii delincvenţi de investigaţii şi i-a ameninţat pe cei care i-ar fi putut expune activitatea criminală”, a adăugat Blinken.

Potrivit Departamentului de Trezorerie al SUA, Cartes şi Velazquez “au legături” cu mişcarea şiită Hezbollah, desemnată de Departamentul de Stat american drept organizaţie teroristă străină.

Citește și: Mark Rutte vrea înăsprirea regulilor privind migraţia – Black News

Hezbollah “a organizat cu regularitate evenimente private în Paraguay, unde politicieni încheie acorduri în schimbul unor favoruri, vând contracte de stat şi discută eforturile de aplicare a legii în schimbul mitei”, a declarat trezoreria, adăugând că “reprezentanţi atât ai lui Cartes, cât şi ai lui Velazquez au luat mită la aceste întâlniri”.

Potrivit presei paraguayane, Velazquez şi Cartes au respins acuzaţiile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.