X

SUA implementează un program ultra-secret la graniţa cu Mexicul

Guvernul american a implementat un program secret la frontiera sudică pentru examinarea solicitărilor de azil într-un interval de doar 10 zile – în comparaţie cu luni sau ani cât durează de obicei procedura – şi a-i deporta astfel rapid pe migranţi, a informat joi The Washington Post, citat de agenţia EFE, potrivit agerpres.

Programul, intitulat “Examinarea Imediată a Solicitării de Azil”, este pus în practică în zona El Paso (Texas), care a devenit un poligon de testare a politicilor frontaliere ale preşedintelui Donald Trump.

Citeşte şi: Erdogan cere SUA capul lui Mazloum Abdi, şeful kurzilor sirieni

Obiectivul programului este de a stabili dacă persoanele care au solicitat azil, în majoritatea lor provenind din America Centrală, vor fi deportate în ţările lor de origine.

Avocaţi din domeniul imigraţiei şi Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU) au denunţat faptul că acest program pilot le refuză solicitanţilor de azil “procedura corespunzătoare”.

De la preluarea puterii în ianuarie 2017, Trump a făcut din azil unul din obiectivele sale politice, deoarece consideră că imigranţii profită de sistemul existent pentru a trăi şi lucra legal în Statele Unite după intrarea frauduloasă în ţară.

La începutul acestui an, frontiera de sud a SUA a cunoscut o creştere a sosirilor solicitanţilor de azil veniţi ca familii din America Centrală.

Luna mai a fost luna cu cel mai mare flux începând din 2006, 132.000 de persoane fiind reţinute pentru trecerea frontierei fără acte legale.

Citeşte şi: DoJ deschide o anchetă penală privind ingerinţa Rusiei în alegerile americane

Trump a încercat mai multe măsuri pentru a descuraja această migraţie, precum separarea părinţilor de copiii lor minori după trecerea graniţei sau retrimiterea în Mexic a solicitanţilor de azil în aşteptarea soluţionării cererii lor.

Recent, guvernul a implementat de asemenea o măsură care limitează dreptul la azil pentru migranţii din America Centrală refuzându-l celor fără acte legale care, înainte de Statele Unite, au trecut prin Mexic sau altă ţară fără a fi cerut acolo respectiva protecţie. 

Tags: Donald TrumpEl PasoExaminarea Imediată a Solicitării de AzilmexicmigrantiSUAtexasUniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU)
Categorii: Știrile zilei