SUA impun noi sancțiuni împotriva intereselor Chinei și Rusiei pentru sprijinirea Coreei de Nord. REACȚIE dură a Chinei

Publicat:

Washingtonul a anunţat marţi că impune sancţiuni împotriva a 10 organizaţii şi şase indivizi chinezi şi ruşi, afirmând că au contribuit la dezvoltarea programului nuclear al Coreii de Nord, informează AFP. 

Chinezii au reacționat imediat: Statele Unite ar trebui “să-şi corecteze imediat greşeala” de a impune unilateral sancţiuni asupra unor companii şi indivizi chinezi, pentru a nu dăuna cooperării bilaterale, a declarat marţi un purtător de cuvânt al ambasadei chineze în SUA, citat de Reuters.


“Departamentul Trezoreriei va continua să-şi sporească presiunea asupra Coreii de Nord, vizându-i pe cei care susţin dezvoltarea programelor nucleare şi balistice şi izolându-i de sistemul financiar american”, a avertizat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, într-un comunicat.

“Este inacceptabil ca indivizi sau companii din China, Rusia sau din altă parte să permită Coreii de Nord să genereze venituri pentru dezvoltarea armelor de distrugere în masă”, a adăugat el.

Printre companiile vizate figurează în special Dandong Rich Earth Trading, cu sediul în China, şi Gefest-M, o companie cu sediul la Moscova, ambele cumpărând materii prime (vanadiu, metale) în folosul companiilor legate de programul de rachete balistice nord-coreean.

La începutul lunii iulie, Washingtonul a impus deja sancţiuni împotriva unei bănci din China, Bank of Dandong, acuzată de asemenea că a favorizat tranzacţii în beneficiul companiilor legate de acest program.

Statele Unite ar trebui “să-şi corecteze imediat greşeala” de a impune unilateral sancţiuni asupra unor companii şi indivizi chinezi, pentru a nu dăuna cooperării bilaterale, a declarat marţi un purtător de cuvânt al ambasadei chineze în SUA, citat de Reuters.

Washingtonul a anunţat marţi noi sancţiuni în legătură cu Coreea de Nord, vizând firme şi indivizi chinezi şi ruşi care ar fi facilitat programele de arme ale Phenianului.

“China se opune sancţiunilor unilaterale în afara cadrului Consiliului de Securitate al ONU” impuse unor “entităţi chineze şi persoane fizice de către orice ţară în conformitate cu legile sale interne”, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei.

“Îndemnăm SUA sa îşi corecteze imediat greşeala pentru a nu avea un impact asupra cooperării bilaterale privind chestiuni relevante”, a adăugat el.

Tensiunile dintre Coreea de Nord şi Statele Unite au atins un nou apogeu în urmă cu zece zile după noi teste cu rachete balistice intercontinentale (ICBM) efectuate de Phenian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei „La trecerea frontierei vamale pe sens de intrare, ieșire sau tranzit, este necesar să completați declarația...

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la ‘diavolul republicii’ Jean-Marie la ‘de-demonizarea’ operată de Marine

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la 'diavolul republicii' Jean-Marie la 'de-demonizarea' operată de Marine Pe cale să devină...

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă Astăzi, 7 iulie, intră în vigoare Codul galben de caniculă emis de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.