X

SUA îndeamnă Beijingul să pună capăt acţiunilor sale ‘provocatoare şi periculoase’ în Marea Chinei de Sud

Statele Unite au cerut îndemnat sâmbătă Beijingul să pună capăt acţiunilor sale “provocatoare şi periculoase” în apele disputate ale Mării Chinei de Sud, după o coliziune evitată în ultimul moment între un vas al pazei de coaste chineze şi o navă filipineză, relatează AFP, potrivit agerpres

“Cerem Beijingului să renunţe la acţiunile sale provocatoare şi periculoase”, a declarat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller, reafirmând în acelaşi timp sprijinul ferm al Washingtonului pentru “aliatul” său Filipine.

Citește și : Blocul de opoziţie din Turcia condus de HDP îl va susţine pe rivalul lui Erdogan la alegerile prezidenţiale

SUA au reamintit astfel că un atac armat în Oceanul Pacific, care include Marea Chinei de Sud, împotriva forţelor armate, a navelor publice sau avioanelor filipineze, inclusiv a gărzii de coastă, ar avea drept rezultat aplicarea angajamentelor de apărare reciprocă ale SUA faţă de Filipine, în baza unui tratat din 1951.

Incidentul, care a făcut să crească tonul între Beijing şi Manila, s-a produs duminică în apropierea Insulelor Spratleys, la o zi după discuţii la Manila între ministrul chinez de externe, Qin Gang, şi preşedintele filipinez, Ferdinand Marcos Jr, tocmai pentru a dezamorsa dezacordurile din aceste ape disputate.

Aceasta intervine în contextul în care preşedintele filipinez este aşteptat luni la Washington pentru a fi primit de omologul său, Joe Biden, la Casa Albă.

Beijingul revendică aproape toată Marea Chinei de Sud, ignorând o hotărâre internaţională din 2016 în virtutea căreia pretenţiile sale nu au niciun temei legal.

China a reamenajat şi militarizat acolo, în ultimii zece ani, mii de hectare de recife unde au apărut piste de aterizare, porturi şi sisteme radar.

Potrivit unei echipe a agenţiei France Presse care se afla pe un alt vas filipinez, nava pazei de coastă chineze a tăiat drumul celei a pazei de coastă filipineze, iar coliziunea a fost evitată în ultimul moment. Incidentul este cel mai recent dintr-o serie lungă.

 

“Imaginile şi înregistrările video publicate recent în media reamintesc clar că Republica Populară Chineză hărţuieşte şi intimidează navele filipineze care efectuează patrule de rutină în zona lor economică exclusivă”, a mai denunţat Departamentul de Stat american.

Citește și : Polonia şi alte patru state membre UE au convenit o serie de restricţii privind cerealele din Ucraina

China a răspuns la incident vineri acuzând Filipine că a dorit “în mod deliberat” să o provoace. Manila a subliniat că “patrule de rutină în propriile noastre ape nu pot fi considerate nici premeditate, nici provocatoare” şi reprezintă “un drept legal pe care l-am exercitat şi îl vom exercita în continuare”.

Tags: BeijingfilipineMatthew MillerQin GangStatele Unite
Categorii: Știrile zilei