SUA îndeamnă China la reţinere în contextul exerciţiilor armatei sale în apropierea Taiwanului

Publicat:

Statele Unite au cerut Chinei sâmbătă să dea dovadă de reţinere în prima zi a exerciţiilor militare pe care armata chineză le desfăşoară în jurul Taiwanului, subliniind că Washingtonul este pregătit să îşi îndeplinească angajamentele de securitate în Asia, informează AFP, potrivit agerpres

“Canalele noastre de comunicare cu Republica Populară Chineză rămân deschise şi am făcut întotdeauna apel la reţinere şi la a nu se modifica statu-quoul”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.


Citește și : NATO avertizează China că ‘ar fi o greşeală să ajute Rusia’

“Suntem încrezători în faptul că avem resurse şi capacităţi suficiente în regiune pentru a asigura pacea şi stabilitatea”, a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că SUA monitorizează “îndeaproape acţiunile Chinei”.

Beijingul a efectuat sâmbătă un exerciţiu de “încercuire totală” a insulei, în Strâmtoarea Taiwan, în prima zi de manevre militare care vor dura până luni, mobilizând cel puţin nouă nave de război şi 71 de avioane militare, potrivit Ministerului Apărării de la Taipei.

Aceste manevre sunt prezentate ca represalii la întâlnirea recentă din SUA între preşedintele Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy şi preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen, care a denunţat “expansionismul autoritar” al Chinei. Kevin McCarthy a repetat sâmbătă pe Twitter că Beijingul “nu trebuie, în niciun caz, să îmi spună unde pot să merg sau cu cine pot vorbi”.

Citește și : Zeci de cazuri noi de intoxicaţii în rândul elevelor în mai multe şcoli din Iran

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori

Scandal de proporții la Saga Festival: Hardwell acuză că a fost țepuit de organizatori Un scandal de proporții a izbucnit la Saga Festival și...

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.