SUA îndeamnă liderii din Sri Lanka să acţioneze rapid pentru a reface stabilitatea economică

Publicat:

Statele Unite le-au cerut duminică viitorilor noi lideri din Sri Lanka să acţioneze rapid pentru a reface stabilitatea economică şi a potoli nemulţumirea populară, după anunţarea demisiei preşedintelui Gotabaya Rajapaksa, care a fugit sâmbătă din palatul prezidenţial asaltat de protestatari, informează AFP, potrivit agerpres.

Noul guvern din Sri Lanka va trebui să “lucreze rapid pentru a identifica şi a implementa soluţii care vor aduce stabilitate economică pe termen lung şi vor calma nemulţumirea populaţiei din Sri Lanka faţă de deteriorarea condiţiilor economice, inclusiv penuria de electricitate, alimente şi combustibil”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat la Bangkok, unde se află în vizită secretarul de stat american Antony Blinken.


Citește și :  După demisia lui Johnson, Biden afirmă că doreşte continuarea ‘strânsei cooperări’ cu Regatul Unit

Washingtonul face apel, de asemenea, la “parlamentul din Sri Lanka să abordeze această etapă cu voinţa de a îmbunătăţi situaţia naţiunii şi nu pe cea a unui anumit partid politic”, a continuat purtătorul de cuvânt.

SUA i-au avertizat pe susţinătorii guvernului să nu atace protestatarii sau jurnaliştii, dar au criticat, de asemenea, violenţa care a izbucnit sâmbătă, când mulţimile au luat cu asalt reşedinţa preşedintelui Rajapaksa.

“Poporul srilankez are dreptul să îşi ridice vocea în mod paşnic şi solicităm o anchetă completă, arestarea şi urmărire penală a oricărui incident violent care are legătură cu manifestaţia”, a spus purtătorul de cuvânt american.

Gotabaya Rajapaksa a avut o relaţie dificilă cu SUA din cauza respingerii acuzaţiilor de crime de război din timpul sângerosului război civil din Sri Lanka, care a durat câteva decenii, precum şi a parteneriatului său economic strâns cu China.

Citește și : Boris Johnson îi va lăsa succesorului său ‘deciziile bugetare majore’ (Downing Street)

În ultimele săptămâni, SUA şi China s-au oferit să sprijine insula, care se confruntă cu o penurie fără precedent de combustibil şi alimente.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oleg Bodrug, ex-vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova, lansează o inițiativă către Ion Țiriac în contextul succesului sportivilor moldoveni la JO de la Paris

Oleg Bodrug, ex-vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova, lansează o inițiativă către Ion Țiriac în contextul succesului sportivilor moldoveni la JO de la Paris România a...

Ambasadorul României la Chișinău a vizitat Biserica din Chioselia Mare: ‘O dovadă a spiritului european al cetățenilor de pe acest mal al Prutului’

Ambasadorul României la Chișinău a vizitat Biserica din Chioselia Mare: 'O dovadă a spiritului european al cetățenilor de pe acest mal al Prutului' Ambasadorul României...

Concurs pentru liceenii din R.Moldova: Votează opera literară preferată a anului 2023 și poți câștiga un laptop și cărți în valoare de 500 de...

Concurs pentru liceenii din R.Moldova: Votează opera literară preferată a anului 2023 și poți câștiga un laptop și cărți în valoare de 500 de...

Ucraina a distrus un pod cheie în regiunea rusă Kursk. Kievul a folosit rachete de fabricaţie occidentală, acuză Moscova

Ucraina a distrus un pod cheie în regiunea rusă Kursk. Kievul a folosit rachete de fabricaţie occidentală, acuză Moscova Forţele ucrainene au distrus un pod...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.