X

SUA intenţionează să-şi deschidă ambasada la Ierusalim în luna mai (oficial american)

Statele Unite ale Americii intenţionează să-şi deschidă ambasada la Ierusalim în luna mai, pentru a coincide cu împlinirea a 70 de ani de la fondarea statului Israel, a declarat vineri pentru Reuters un oficial american, sub condiţia anonimatului.

Preşedintele american Donald Trump a recunoscut în decembrie Ierusalimul drept capitală a Israelului, declanşând critici aproape unanime pentru decizia sa ce constituie o schimbare radicală faţă de politica predecesorilor săi, conform agerpres.

O inaugurare a ambasadei la Ierusalim în luna mai reprezintă un termen mai apropiat decât se aştepta. Într-un discurs în Knesset (parlamentul israelian) luna trecută, vicepreşedintele american Mike Pence a declarat că mutarea reprezentanţei diplomatice de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc înainte de sfârşitul anului 2019.

Citește și : Turcia : Un bărbat a primit 53 de pedepse cu închisoarea pe viaţă pentru moartea a 53 de persoane într-un atac din 2013

Potrivit oficialului citat de Reuters, deschiderea ambasadei va coincide cu împlinirea a 70 de ani de la fondarea statului Israel.

Ministrul israelian pentru serviciile de informaţii, Israel Katz, l-a felicitat imediat pe preşedintele american Donald Trump pentru decizia de mutare a ambasadei americane la Ierusalim pentru cea de-a 70-a aniversare a Israelului.

‘Nu există un cadou mai mare decât acesta! Cea mai justă şi corectă decizie. Mulţumesc, prietene!’, a scris Katz într-o postare pe Twitter.

Potrivit guvernului israelian, citat de Reuters, premierul Benjamin Netanyahu se află în contact cu administraţia SUA şi va răspunde dacă şi când partea americană va face un anunţ.

Israelul îşi va celebra în acest an independenţa în zilele de 19-20 aprilie. Israelul şi-a declarat independenţa în 1948, iar noul stat a fost recunoscut de preşedintele american Harry Truman la 14 mai acelaşi an.

Tags: ambasadaDonald TrumpierusalimMike PenceStatele Unite ale Americiitel aviv
Categorii: Sinteze