SUA, Japonia, Australia şi India lansează o iniţiativă comună de supraveghere maritimă în regiunea Indo-Pacific

Publicat:

Casa Albă a anunţat marţi lansarea unei iniţiative comune de supraveghere maritimă în regiunea Indo-Pacific, la care iau parte SUA, Japonia, Australia şi India, informează dpa, potrivit agerpres.

Parteneriatul Indo-Pacific pentru conştientizarea domeniului maritim (IPMDA) va spori capacităţile de monitorizare în zona insulelor din Pacific, în Asia de Sud-Est şi Oceanul Indian, a precizat administraţia americană, înaintea unui summit la Tokyo între preşedintele american Joe Biden şi premierii australian, Anthony Albanese, nipon, Fumio Kishida, şi indian, Narendra Modi.


Citeşte şi: Ce se ascunde în spatele schimbărilor politicii SUA față de Cuba și Venezuela? – Black News

Iniţiativa are între obiective să controleze mai bine aşa-zisele practici de “dark shipping”, prin care navele care încearcă să evite detectarea nu-şi mai transmit poziţia, precum şi alte activităţi tactice.

Ea vizează de asemenea să protejeze pescuitul în regiune şi să întărească răspunsul umanitar la dezastre prin îmbunătăţirea schimbului de informaţii.

Citeşte şi: Lituania anunţă retragerea ambasadorului din Rusia – Black News

China este frecvent acuzată că tolerează sau chiar încurajează pescuitul ilegal în apele teritoriale ale altor state, menţionează dpa.

Aşa-zisul format Quad în care se întâlnesc SUA, Japonia, Australia şi India a fost creat după catastrofalul tsunami din 2004 din Oceanul Indian, dar reuniunea de marţi de la Tokyo este doar a doua între liderii celor patru ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.