SUA, Japonia şi Coreea de Sud subliniază importanţa stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan şi îndeamnă Phenianul la dialog

Publicat:

Înalţi diplomaţi din Statele Unite ale Americii, Japonia şi Coreea de Sud au subliniat miercuri importanţa de a menţine pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan, pe fondul creşterii presiunilor din partea Beijingului, relatează Kyodo, Reuters şi Yonhap, potrivit agerpres

Reuniunea a avut loc în contextul în care administraţia preşedintelui american Joe Biden consideră cooperarea trilaterală ca fiind un element cheie în promovarea securităţii în Asia şi menţinerea Chinei sub control.


Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

Potrivit Ministerului nipon de Externe, cele trei ţări au căzut de acord să se opună oricăror încercări unilaterale de a schimba statu quo-ul în Marea Chinei de Est, confirmându-şi alianţa în vederea contracarării creşterii prezenţei militare a Chinei.

Japonia este preocupată îndeosebi de activităţile Chinei din jurul insulelor Senkaku, administrate de Tokyo şi pe care Beijingul le revendică sub numele de insulele Diaoyu.

“În cazul unei acţiuni care subminează regulile internaţionale, o vom contracara în comun”, a declarat secretarul de stat adjunct al SUA Wendy Sherman la o conferinţă de presă comună după primele discuţii la acest nivel între cele trei ţări din octombrie 2017.

În discuţiile de la Tokyo, secretarul de stat adjunct american, viceministrul japonez de externe Takeo Mori şi prim-viceministrul de externe sud-coreean Choi Jong Kun au convenit, de asemenea, să conlucreze îndeaproape pentru a determina Coreea de Nord să renunţe la programul său de arme nucleare.

Participanţii la reuniune au fost de acord să găsească modalităţi prin care Washingtonul să reia dialogul cu Phenianul, în conformitate cu recenta revizuire de către administraţia Biden a politicii SUA faţă de regimul nord-coreean.

Înaltul diplomat american a reiterat cu acest prilej apelul către Phenian de a reveni la masa dialogului, subliniind că Washingtonul este dispus să “dea dovadă de oarece răbdare”.

Cei trei oficiali au convenit de asemenea să utilizeze cadrul trilateral pentru a răspunde unor probleme globale cum ar fi criza coronavirusului şi schimbările climatice, au spus miniştrii.

Citește și : Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare

Statele Unite şi Coreea de Sud şi-au exprimat totodată susţinerea fermă faţă de Japonia în ce priveşte reglementarea răpirilor de cetăţeni japonezi de către agenţi nord-coreeni, în anii 1970-1980.

De asemenea, cei trei au convenit asupra necesităţii de a coopera îndeaproape cu Asociaţia Statelor din Asia de Sud-Est (ASEAN) pentru implementarea iniţiativei privind o regiune Indo-Pacific liberă şi deschisă, promovată de Japonia şi Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Blinken: Iranul, capabil să producă material fisionabil pentru o armă nucleară în ‘una sau două săptămâni’

Blinken: Iranul, capabil să producă material fisionabil pentru o armă nucleară în 'una sau două săptămâni' Iranul are capacitatea de a produce material fisionabil în...

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina Fostul preşedinte al SUA Donald Trump a...

A doua misiune a echipei pompierilor IGSU la lichidarea incendiului de vegetație în localitatea Vila Republica Elenă

A doua misiune a echipei pompierilor IGSU la lichidarea incendiului de vegetație în localitatea Vila Republica Elenă În după amiaza zilei de 19 iulie, 2024...

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina Europa şi SUA vor avea probleme cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.