SUA: Jared Kushner “probabil” a plătit impozite mici sau chiar deloc în perioada 2009-2016 (NYT)

Publicat:

Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump şi consilier la Casa Albă, “probabil” a plătit impozite mici sau chiar deloc în perioada 2009-2016, potrivit unor documente financiare prezentate de New York Times, scrie Reuters, potrivit News.ro .

Documentele au fost create cu ajutorul lui Kushner ca parte a revizuirii situaţiei sale financiare de către o instituţie care se intenţiona să-i împrumute bani, scrie NY Times.


Citește și : Cehia: Partidul Democrat Civic a obţinut cele mai multe voturi în al doilea tur al alegerilor pentru Senat

Potrivit sursei citate, facturile fiscale ale lui Jared Kushner demonstrau faptul că afacerile sale au beneficiat de un avantaj fiscal cunoscut sub denumirea de depreciere, care permite investitorilor imobiliari să deducă o parte din costul proprietăţilor lor din venitul lor impozabil.

Raportul prezentat de NY Times susţine că documentele examinate “nu sugerează că Jared Kushner sau compania acestuia au încălcat legea”.

Peter Mirijanian, purtătorul de cuvânt al avocatului lui Kushner, Abbe Lowell, a declarat sâmbătă că ginerele lui Donald Trump nu va răspunde informaţiilor prezentate de publicaţia americană, care au fost “preluate din documente incomplete obţinute prin încălcarea legii şi acordurilor standard de confidenţialitate în afaceri”.

El a adăugat: “Urmând întotdeauna sfatul numeroşilor săi avocaţi şi contabili, domnul Kushner a depus în mod corespunzător şi a plătit toate taxele datorate în temeiul legii şi reglementărilor”.

Documentele analizate de New York Times nu au indicat în mod expres valoarea impozitelor plătite de Kushner, dar indicau va fiind 0 atât impozitele datorate către stat, cât şi “impozitele anticipate”.

Citește și : Germania: ‘Naziştii nu îşi au locul’ în AfD, afirmă liderul formațiunii

Totuşi, în 2013 Kushner a raportat impozite pe venit datorate de 1,1 milioane de dolari.

Kushner Cos, societatea la care Kushner a fost anterior director executiv, a devenit profitabilă în ultimii ani, susţine NY Times, citând raportul respectiv. Kushner şi-a vândut acţiunile deţinute în companie anul trecut.

Casa Albă şi Kushner Cos nu au comentat dezvăluirile făcute de NY Times.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.