SUA le cer aliaţilor din NATO să nu-şi diminueze cheltuielile militare, în pofida pandemiei de coronavirus

Publicat:

Ambasadoarea SUA la NATO, Kay Bailey Hutchison, le-a cerut miercuri statelor membre NATO să nu-şi diminueze cheltuielile de apărare, în pofida efectelor economice negative ale pandemiei de coronavirus, invocând argumentul că riscurile de securitate nu vor dispărea odată cu COVID-19, informează agenţia EFE, scrie agerpres.

”Vom face totul pentru a garanta că avem aceste cheltuieli care au demonstrat că sunt foarte importante în această criză umanitară şi sanitară”, a spus ambasadoarea americană la o conferinţă de presă premergătoare reuniunii miniştrilor de externe ai statelor NATO, care se va desfăşura joi prin videoconferinţă.


Citește și : Merkel extinde măsurile de distanţare socială în Germania până după Paşte

”Ştim că va trebui să luăm decizii dificile, dar credem că alegerea securităţii este cea mai importantă”, a continuat ambasadoarea SUA, conform declaraţiei redate de agenţia EFE, care aminteşte că de când Donald Trump a ajuns la Casa Albă o prioritate a Washingtonului este ca statele membre NATO să-şi sporească bugetul apărării.

”Nici terorismul şi nici testele cu rachete balistice nu se vor opri după pandemie şi din acest motiv spun că membrii NATO vor trebui să aibă securitatea ca prioritate principală”, a insistat Kay Bailey Hutchison, deşi a recunoscut faptul că toate statele aliate ”suferă” pe plan economic din cauza coronavirusului.

Citește și : Putin a dat undă verde pentru a se institui starea de urgenţă în Rusia

În ce priveşte prezenţa medicilor militari ruşi în Italia, ea a menţionat că în contextul crizei actuale trebuie oferit ”orice ajutor poate fi dat”. ”Acesta este un moment în care, dacă putem şi avem capacitatea să ne ajutăm reciproc, trebuie să o facem şi o vom face”, a subliniat ambasadoarea americană.

În schimb, ea a dezaprobat ”dezinformarea, una provenită din Rusia, alta din China, care încearcă să-i învinovăţească pe alţii pentru această criză”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Radu Marian: Politica bugetar-fiscală pentru anul 2025 urmează să fie aprobată în iulie

Radu Marian: Politica bugetar-fiscală pentru anul 2025 urmează să fie aprobată în iulie Politica bugetar-fiscală pentru anul viitor urmează să fie aprobată în iulie curent....

Recean, întrevedere cu membrii APL din UTA Găgăuzia: ‘Trebuie să construim, împreună, Europa la noi acasă’

Recean, întrevedere cu membrii APL din UTA Găgăuzia: 'Trebuie să construim, împreună, Europa la noi acasă' Oportunitățile de dezvoltare a localităților prin prisma obiectivului de...

SUA confirmă al cincilea caz uman de gripă aviară

SUA confirmă al cincilea caz uman de gripă aviară Un angajat al unei ferme de lapte din Colorado a devenit a cincea persoană din Statele...

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson

Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson Volodimir Zelenski nu intenţionează să îi acorde un interviu prezentatorului conservator american...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.