SUA limitează durata șederii studenților străini

Studenții străini din Statele Unite nu vor mai putea rămâne în țară mai mult de patru ani fără o aprobare explicită din partea Guvernului federal, potrivit unei noi decizii anunțate de administrația americană. Măsura limitează posibilitatea universităților și colegiilor de a prelungi șederea acestora.

Noua regulă, care va intra în vigoare în septembrie, vizează deținătorii vizelor de studiu F-1 și ai vizelor de schimb J-1. Până acum, studenții internaționali puteau rămâne în Statele Unite pe întreaga perioadă necesară finalizării studiilor, în baza regimului „duratei statutului”, transmite IPN.

Citeşte şi: Persoanele cu dizabilități sunt îndemnate să NU restituie banii din prestațiile sociale – Stiripesurse.md

Noile prevederi introduc o limită de patru ani și cer aprobarea autorităților federale pentru depășirea acestui termen. De asemenea, sunt restricționate schimbarea programelor de studiu și transferurile între instituții de învățământ.

Departamentul pentru Securitate Internă susține că măsurile sunt menite să prevină abuzurile legate de vize și să consolideze verificările de securitate. Oficialii americani afirmă că noul sistem va împiedica folosirea repetată a programelor de studii pentru prelungirea șederii în țară.

Totodată, perioada de grație acordată absolvenților pentru a părăsi Statele Unite sau pentru a solicita schimbarea categoriei de viză va fi redusă de la 60 la 30 de zile.

This post was last modified on 17/07/2026 14:32 14:32

Tags: Departamentul pentru Securitate Internă (Department of Homeland SecuritystudentiSUA
Externe