X

SUA mai comandă 2,5 milioane de doze de vaccin Bavarian Nordic împotriva variolei maimuței

SUA adaugă 2,5 milioane de doze de vaccin Bavarian Nordic împotriva variolei maimuței și se așteaptă la creșterea cazurilor în următoarele săptămâni, informează mediafax.

Guvernul american a comandat încă 2,5 milioane de doze de vaccin Bavarian Nordic împotriva variolei maimuțelor. Până acum, a identificate 1.470 de cazuri de variola maimuței, care poate provoca simptome asemănătoare gripei și leziuni ale pielii, majoritatea în rândul bărbaților care fac sex cu bărbați.

Citește și : Sri Lanka: Demisia preşedintelui Rajapaksa a fost acceptată, premierul Wickremesinghe va fi învestit preşedinte interimar

Cei din sănătate anticipează o creștere a numărului de cazuri în următoarele săptămâni, în parte datorită creșterii numărului de raportări ale bolii și a mai multor teste, a declarat directorul Centrului american pentru controlul și prevenirea bolilor, Rochelle Walensky, potrivit Reuters.

Niciun caz de variola maimuței nu a fost raportat în rândul adolescenților.

Statele Unite au distribuit aproximativ 156.000 de doze de vaccin împotriva variolei maimuțelor în întreaga țară, inclusiv peste 100.000 de doze în ultima săptămână.

Directorul CDC a avertizat, însă, că cererea de vaccinuri este mai mare decât oferta disponibilă.

Citește și : Creştere semnificativă a numărului de morminte în zonele controlate de forţele ruse în Ucraina

 

Statele Unite comandaseră 500.000 de doze de vaccin de la Bavarian Nordic în iunie, urmate de alte 2,5 milioane la începutul acestei luni.

În plus, țara colaborează cu Bavarian pentru a prelua livrarea altor 786.000 de doze de vaccin care se află în prezent într-o unitate din Danemarca.

Tags: Bavarian NordicRochelle WalenskySUAvaccin
Categorii: Știrile zilei