SUA, Marea Britanie şi Franţa au transmis ONU o versiune amendată a proiectului de rezoluţie cu privire la Siria

Publicat:

SUA, Marea Britanie şi Franţa au transmis vineri partenerilor din Consiliul de Securitate o versiune amendată a proiectului de rezoluţie cu privire la Siria, ce abordează simultan aspectele politic, umanitar şi problema folosirii armelor chimice în conflictul sirian, potrivit unor diplomaţi citaţi de AFP, conform agerpres.

Cele trei ţări occidentale, care au efectuat raiduri aeriene cu o săptămână în urmă în Siria, ca represalii la un presupus atac chimic, încă mai aşteaptă ca Rusia să intre în negocieri.


Citește și : Marea Britanie : Prinţul Charles, desemnat succesorul reginei Elisabeta la conducerea Commonwealth

Vechiul text denunţa recurgerea la armele chimice de către regimul sirian la Douma în data de 7 aprilie. Noua versiune obţinută de AFP condamnă folosirea “semnalată” a acestui tip de arme în acea zi.

Rusia şi Siria neagă în continuare utilizarea armelor chimice în data de 7 aprilie, primul argument al Occidentului pentru efectuarea raidurilor din 14 aprilie.

Versiunea modificată a proiectului dezvoltă, de asemenea, partea umanitară şi solicită secretarului general al ONU “să exploreze modalităţi” de reluare a negocierilor politice.

În acest sens, ea îl “încurajează pe secretarul general să creeze prin intermediul trimisului său special un comitet constituţional”, o menţiune ce nu figura în prima versiune.

Această adăugire ar putea fi salutată de Moscova. Principala realizare a summitului desfăşurat la Soci, în Rusia, la sfârşitul lunii ianuarie viza crearea unui astfel de comitet. Deşi a acceptat-o iniţial, Damascul a respins ulterior această idee, care a rămas de atunci literă moartă.

Conflictul sirian figurează pe agenda unei reuniuni informale în acest weekend a Consiliului de Securitate, care se va ţine în Suedia. Proiectul de rezoluţie amendat nu va fi negociat, ci doar menţionat, conform unor surse diplomatice.

La ONU, nicio altă reuniune nu a fost programată. “Vom aştepta până săptămâna viitoare”, a spus un diplomat.

Citește și : Fâşia Gaza : Doi palestinieni au fost uciși într-o nouă zi de proteste la graniţa cu Israel

Numeroşi membri ai Consiliului de Securitate rămân însă sceptici în legătură cu o reuşită a textului propus de Paris, Washington şi Londra.”Nu este clar de ce Rusia ar accepta un text care combină trei părţi deja respinse separat”, argumentează un diplomat european, sub rezerva anonimatului.

“Avem nevoie de noi idei pe dimensiunea politică pentru a avansa”, a apreciat miercuri un diplomat suedez, prezentând deplasarea Consiliului de Securitate în Suedia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.