SUA vor menţine presiunea asupra Coreei de Nord

Publicat:

Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, a afirmat, într-un articol publicat în New York Times despre primul său an în fruntea diplomaţiei americane, că ‘va fi menţinută presiunea’ asupra Coreei de Nord pentru a se obţine denuclearizarea acesteia, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

‘Până când denuclearizarea va avea loc, presiunea va fi menţinută’ asupra Phenianului, a afirmat Tillerson, fără a-şi reitera în acest text recenta ofertă pentru un dialog fără condiţii prealabile cu privire la programul nuclear nord-coreean.


Citeşte şi: Putin spune că explozia de la Sankt Petersburg este un atac terorist

‘O uşă de dialog rămâne deschisă, dar noi am indicat în mod clar că regimul trebuie să merite să revină la masa negocierilor’, mai arată secretarul de stat.

Acesta a purtat marţi o discuţie telefonică cu omologul său rus Serghei Lavrov, în care, potrivit unui comunicat al diplomaţiei ruse, ‘a fost subliniată necesitatea de a se trece de la un limbaj de sancţiuni la un proces de negocieri cât mai curând posibil’.

În acelaşi articol, Tillerson insistă pe rolul Chinei, care ‘a aplicat anumite interdicţii de import şi sancţiuni, dar poate şi ar trebui să continue să facă mai mult’. De asemenea, el speră că ‘izolarea internaţională va pune regimul (nord-coreean) sub presiune pentru a intra în negocieri serioase vizând abandonarea programelor sale nuclear şi balistic’.

Citeşte şi: MĂCEL la Kabul. Cel puţin 40 de morţi într-un atac terorist sinucigaş

Bilanţul prezentat miercuri de Rex Tillerson în New York Times intervine după o săptămână marcată de adoptarea, vineri, în Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii privind impunerea de noi sancţiuni contra Phenianului.

Marţi, Departamentul american al Trezoreriei a emis sancţiuni împotriva a doi nord-coreeni implicaţi în programul balistic al regimului de la Phenian. Măsurile fac parte din ‘campania de presiune maximă pentru izolarea Coreei de Nord şi ajungerea la denuclearizarea totală a peninsulei coreene’, a afirmat şeful Departamentului, Steven Mnuchin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.