X

SUA monitorizează atent operaţiunea israeliană în Jenin

Administraţia Joseph Biden a anunţat, luni după-amiază, că monitorizează atent operaţiunea israeliană în oraşul palestinian Jenin, situat în Cisiordania, subliniind că Israelul are dreptul să se apere de organizaţii “teroriste” , informează mediafax.

“Am observat informaţiile şi monitorizăm atent situaţia”, a declarat un purtător de cuvânt al Preşedinţiei SUA, citat de publicaţiile Israel Hayom şi The Times of Israel.

Citește și : Nu va exista o nouă mobilizare în Rusia pentru a înlocui membrii Wagner

“Susţinem securitatea Israelului şi dreptul ţării de a-şi apăra poporul de Hamas, de Jihadul Islamic Palestinian şi de alte grupuri teroriste”, a precizat oficialul american.

Un oficial militar israelian a afirmat luni după-amiază, sub protecţia anonimatului, că armata israeliană mai are nevoie de încă 24 de ore pentru atingerea obiectivelor operaţiunii din Jenin.

Cel puţin opt palestinieni au fost ucişi, iar aproximativ 50 au fost răniţi în cursul operaţiunii armatei israeliene asupra bazelor islamiste palestiniene din oraşul Jenin, situat în Cisiordania. Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a convocat o reuniune de urgenţă a Cabinetului de securitate. Iordania a condamnat “agresiunea israeliană” asupra oraşului palestinian Jenin şi a cerut comunităţii internaţionale să exercite presiuni asupra Israelului.

Operaţiunea militară israeliană din Jenin a inclus raiduri aeriene punctuale, efectuate cu avioane de vânătoare şi drone, şi incursiuni terestre. Obiectivul declarat este eliminarea sediilor grupurilor islamiste palestiniene din Jenin, potrivit site-ului Ynetnews.com. Trupele israeliene au fost întâmpinate cu focuri de armă, iar cel puţin 20 de militanţi islamişti au fost arestaţi. În confruntări a fost rănit cel puţin un militar israelian.

Citește și : Un birou internaţional de anchetă privind invazia rusă în Ucraina se deschide luni la Haga

 

Grupurile militante Hamas şi Jihadul Islamic au avertizat că vor riposta la operaţiunea israeliană din Jenin. Armata israeliană efectuează frecvent operaţiuni de securitate în Cisiordania, pentru prevenirea atacurilor palestinene, pe fondul situaţiei tensionate.

Tags: Casa AlbacisiordaniajeninJoseph BidenSUA
Categorii: Sinteze