X

SUA nu au găsit dovezi că Rusia a atacat reactoarele nucleare ale centralei de la Zaporojie

Statele Unite nu au găsit dovezi că Rusia a atacat reactoarele nucleare ale centralei de la Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, şi se pare că în ciocniri au fost folosite doar arme uşoare, a afirmat subsecretarul american pentru energie nucleară, Jill Hruby, transmite Reuters, potrivit agerpres.   

Într-un interviu acordat vineri postului MSNBC, Jill Hruby a mai spus că administraţia Biden este pregătită pentru orice scenariu care ar implica radiaţii emise de la centrala nuclearo-electrică de la Zaporojie, cea mai mare din Europa.

Citește și : Un senator american cere ASASINAREA lui Putin

Conform Kievului, centrala a fost lovită în cursul nopţii de obuze trase de trupele ruse, care în cele din urmă au preluat controlul asupra ei. Conform Moscovei, trupele sale controlau zona încă din 28 februarie şi sabotori ucraineni au lansat în noaptea de joi spre vineri un atac într-o acţiune de provocare.

Un incendiu s-a declanşat în clădiri anexe ale centralei. Organismul ucrainean însărcinat cu securitatea nucleară a anunţat că incendiul, care a afectat un laborator şi o clădire pentru formare profesională, a fost stins şi nu a fost detectată nicio scurgere radioactivă.

Citește și : Dmitro Kuleba spune că soldaţii ruşi comit VIOLURI în oraşele cucerite

Tags: Jill HrubyrusiaStatele UniteZaporojie
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina