SUA nu au informaţii noi despre Kim Jong Un (Pompeo)

Publicat:

SUA nu au informaţii noi despre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi urmăresc cu atenţie informaţiile despre starea sa de sănătate, a declarat miercuri secretarul de stat american Mike Pompeo, atrăgând atenţia că există un risc real de foamete în Coreea de Nord pe fondul pandemiei de coronavirus, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Mass-media oficiale nord-coreene nu au informat despre locul în care se află Kim, dispărut din atenţia publică de la 11 aprilie, când a prezidat o reuniune, ceea ce a generat numeroase speculaţii despre starea lui de sănătate şi a suscitat totodată preocupări cu privire la posibila instabilitate în această ţară, dotată cu armă nucleară, care ar putea afecta alte ţări din Asia de Nord şi Statele Unite.


Citește și : Restricţiile impuse în Marea Britanie ar putea duce la 18.000 de decese suplimentare de cancer

“Nu l-am văzut. Nu avem nicio informaţie pe care să o comunicăm astăzi, urmărim îndeaproape” situaţia, a declarat Pompeo la Fox News, întrebat despre informaţiile contradictorii care circulă despre starea de sănătate a liderului nord-coreean.

Pompeo a declarat că SUA monitorizează cu multă atenţie situaţia din Coreea de Nord, având în vedere riscul prezentat de coronavirus.

“Există un risc real de foamete, de penurie alimentară în Coreea de Nord”, a adăugat el.”Urmărim fiecare dintre aceste lucruri îndeaproape, întrucât ele au un impact real asupra misiunii noastre de a denucleariza în cele din urmă Coreea de Nord”, a afirmat Mike Pompeo.

Preşedintele Donald Trump s-a întâlnit de trei ori cu Kim în 2018 şi 2019 într-o încercare de a-l convinge să abandoneze programul de înarmare nucleară ce reprezintă o ameninţare pentru SUA. Chiar dacă discuţiile se află în impas, Trump a continuat să-l salute prieteneşte.

Citește și : Thailanda va redeschide unele afaceri, printre care frizeriile şi restaurantele

Pompeo nu şi-a argumentat afirmaţia despre riscul de foamete în Coreea de Nord, dar o delegaţie economică nord-coreeană urma să se deplaseze săptămâna aceasta la Beijing pentru a discuta despre livrările de alimente şi probleme comerciale, întrucât epidemia de coronavirus a perturbat grav aprovizionarea cu alimente a ţării, au declarat pentru Reuters două persoane care cunosc nemijlocit situaţia.

Sursele agenţiei britanice de presă spun că sănătatea lui Kim şi locul în care se află sunt secrete bine păzite şi că informaţii sigure despre acestea sunt dificil de obţinut în Coreea de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Delfinii își ‘zâmbesc’ unul altuia atunci când se joacă și pentru a evita neînțelegerile

Delfinii își 'zâmbesc' unul altuia atunci când se joacă și pentru a evita neînțelegerile Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a...

Tendințe pe contrasens: La Paris câștigă teren în restaurante prânzul de duminică în farfurii vintage, cu argintărie, cristaluri, broderii și atmosferă ca în familie

Tendințe pe contrasens: La Paris câștigă teren în restaurante prânzul de duminică în farfurii vintage, cu argintărie, cristaluri, broderii și atmosferă ca în familie Dacă...

Războiul din Orientul Mijlociu nu mai este (doar) israeliano-arab

Războiul din Orientul Mijlociu nu mai este (doar) israeliano-arab Din momentul în care o coaliție de șapte țări arabe a încercat să împiedice nașterea statului...

Poliția europeană poate intercepta datele din telefoane mobile, fără mandat de la judecători

Poliția europeană poate intercepta datele din telefoane mobile, fără mandat de la judecători Poliția europeană poate accesa datele din telefoanele mobile ale unor persoane suspectate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.