SUA nu aveau vreo informaţie care să indice un potenţial atentat în Sri Lanka

Ambasadoarea americană în Sri Lanka, Alaina Teplitz (foto), a declarat miercuri la CNN că Statele Unite ale Americii (SUA) nu aveau nici o informaţie prealabilă referitoare la atentatele care au avut loc duminică, în ziua de Paşte, în Sri Lanka, pe care ele s-o transmită autorităţilor de la Colombo, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Nu ştiam în prealabil nimic despre aceste atacuri”, a declarat ambasadoarea americană într-un interviu la CNN referitor la atentatele din Sri Lanka, soldate, potrivit celui mai recent bilanţ, cu 359 de morţi, inclusiv cel puţin patru americani.


Citeşte şi: Americanii au ucis mai mulţi civili afgani decât au făcut-o talibanii

Un responsabil srilankez afirma la începutul săptămânii că India şi SUA i-au furnizat Sri Lankăi informaţii înainte de atentate, revendicate de către gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

”Nu pot vorbi în locul altora. Nu ştiu de alte surse de informare pe care le-ar putea avea guvernul Sri Lankăi. Pot spune doar că noi nu aveam nici o informaţie prealabilă”, a dat asigurări ambasadoarea, adăugând că ”guvernul srilankez a admis existenţa unor deficienţe în strângerea şi difuzarea informaţiilor”.

Autorităţile srilankeze au incriminat o mişcare islamistă locală, National Thowheeth Jama’ath (NTJ), care n-a revendicat însă atacurile, şi încearcă să afle dacă ea a beneficiat de sprijin logistic internaţional.

În urmă cu zece zile, NTJ a făcut obiectul unei alerte, provenită ”de la o agenţie străină de informaţii” şi difuzată serviciilor de poliţie, potrivit căreia mişcarea pregătea atentate sinucigaşe împotriva bisericilor şi a Ambasadei Indiei la Colombo.

Citeşte şi: Bilanţul atacurilor din Sri Lanka a ajuns la 359 de morți; Explozie controlată în apropiere de un cinematograf în Colombo

Conform unui purtător de cuvânt al guvernului, această alertă a fost transmisă premierului sau altor miniştri de rang înalt. Acesta ar reprezenta un element ce ar putea relansa criza la vârful statului srilankez.

Poliţia se află de fapt sub jurisdicţia preşedintelui ţării, Maithripala Sirisena, care se află în conflict deschis cu şeful guvernului, Ranil Wickremesinghe. Sirisena a anunţat că intenţionează să procedeze rapid la schimbări importante în gestionarea forţelor de securitate. 

Tags: Alaina TeplitzatentateColomboNational Thowheeth Jama'ath (NTJ)Sri LankaSUA
Categorii: Știrile zilei