X

SUA nu intenţionează să desemneze Rusia ca stat sponsor al terorismului

Guvernul Statelor Unite nu intenţionează să desemneze Rusia ca stat sponsor al terorismului, a indicat marţi John Kirby, coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, transmite dpa, potrivit agerpres.

Anunţul a survenit la o zi după ce preşedintele Joe Biden i-a răspuns unui reporter că administraţia sa nu are în plan să facă o astfel de desemnare. Biden nu a dat însă alte detalii.

Citește și : Letonia intenţionează să reintroducă serviciul militar obligatoriu

‘Considerăm că, pur şi simplu, acesta nu este cea mai bună şi mai eficientă cale de a continua să tragem Rusia la răspundere’, le-a declarat marţi John Kirby reporterilor.

‘Nu a fost (o idee) respinsă cu uşurinţă. Am analizat-o serios’, a adăugat el.

Guvernul american a luat în considerare posibilele ramificaţii ale unei astfel de desemnări, a discutat cu experţi şi a ajuns la concluzia că o astfel de desemnare ar putea, în fapt, să împiedice eforturile ONG-urilor de a livra sprijin umanitar Ucrainei, a spus Kirby.

El a adăugat că desemnarea ar fi putut totodată să afecteze negativ poziţia Ucrainei la masa negocierilor dacă discuţiile cu Rusia s-ar relua.

Citește și: Belgia a identificat 726 de cazuri confirmate de variola maimuţei de la începutul epidemiei

Parlamentul leton a desemnat recent Rusia ca stat sponsor al terorismului, iar guvernul ucrainean a cerut Statelor Unite să ia aceeaşi măsură.

Pe lista statelor desemnate de SUA ca sponsori ai terorismului se află în prezent Siria, Iran, Coreea de Nord şi Cuba, toate fiind supuse de Washington unor sancţiuni care vizează ajutorul pentru dezvoltare, exporturile de armament şi sectorul financiar. 

Tags: Casa AlbaConsiliul de Securitate NationalaJoe BidenJohn KirbyrusiaSUA
Categorii: Știrile zilei