SUA nu intenţionează să ‘se grăbească’ în negocierile cu Iranul privind dosarul nuclear (Rob Malley)

Statele Unite nu intenţionează să ”se grăbească” în negocierile cu Iranul pentru a încheia cu orice preţ un acord privind dosarul nuclear înainte de alegerile iraniene din iunie, a declarat emisarul american Rob Malley într-un scurt interviu publicat miercuri de site-ul Axios, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Nu intenţionăm să oprim ritmul discuţiilor noastre cu privire la alegerile din Iran. Ritmul va depinde de ceea ce putem obţine în timp ce apărăm interesele securităţii naţionale americane”, a afirmat emisarul special în primele sale declaraţii publice de la numirea sa de către preşedintele Joe Biden, la sfârşitul lunii ianuarie.

Citește și : Partidul lui Merkel vrea ‘să pună batista pe țambal’ în scandalul măștilor sanitare

“Cu alte cuvinte, nu vom grăbi sau încetini lucrurile din cauza alegerilor din Iran”, a adăugat el.

Fostul preşedinte american Donald Trump a retras Statele Unite din acordul nuclear din 2015 cu Iranul menit să împiedice Teheranul să achiziţioneze bombă atomică, dar pe care îl considera insuficient, şi a restabilit toate sancţiunile impuse de SUA.

Joe Biden a anunţat că este gata să revină la acord dacă şi Iranul revine la respectarea restricţiilor impuse programului său nuclear.

Într-o scrisoare trimisă marţi şefului diplomaţiei americane Antony Blinken, 70 de deputaţi republicani, dar şi 70 de deputaţi democraţi cer administraţiei Biden să negocieze de la început un acord mai larg şi mai ferm cu Iranul.

Cu toate acestea, Joe Biden afirmă că vrea să revină mai întâi la acordul din 2015 şi apoi să facă din acesta un punct de plecare pentru negocierea unor angajamente mai ”puternice şi mai durabile”.

Citește și : UK nu pune ‘bețe-n roate’ exporturilor de vaccin

Statele Unite au cerut, totuşi, să înceapă acest proces printr-o întâlnire directă cu Iranul. Liderii iranieni s-au opus până acum unei astfel de întâlniri şi cer mai presus de toate ridicarea cel puţin parţială a sancţiunilor.

”Credem că discuţiile directe sunt mai eficiente şi evită neînţelegerile, dar pentru noi substanţa este mai importantă decât formatul”, a declarat Rob Malley pentru Axios, sugerând că discuţiile indirecte, poate prin intermediul europenilor, ar putea permite în cele din urmă o începere a negocierilor.

This post was last modified on 10/03/2021 20:21 20:21

Tags: acordDonald TrumpRob MalleyStatele UniteSUAteheran
Categorii: Sinteze