SUA NU mai trimit nave de război în Marea Neagră

Publicat:

Statele Unite au renunţat la desfăşurarea a două nave de război în Marea Neagră săptămâna aceasta, prin strâmtorile turceşti, în contextul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, conform informaţiilor vehiculate miercuri de oficiali şi mass-media din Turcia, transmite AFP, potrivit agerpres.

Surse diplomatice turce au declarat că trecerea unei prime nave americane, planificată să aibă loc miercuri, nu a avut loc.


Citește și: Washingtonul reacționează dur la ultimul anunț al Teheranului

Potrivit agenţiei de ştiri Anadolu, care citează alţi oficiali turci, trecerea navelor programate pentru miercuri şi joi a fost anulată, iar Ankara nu a fost informată cu privire la o posibilă amânare a acestei desfăşurări.

Autorităţile turce anunţaseră săptămâna trecută că au fost notificate de Statele Unite cu privire la trecerea spre Marea Neagră, pe 14 şi 15 aprilie, a două nave de război prin Strâmtorile Bosfor şi Dardanele.

Convenţia de la Montreux din 1936, care reglementează traficul prin aceste strâmtori, obligă statele care nu se învecinează cu Marea Neagră să anunţe cu 15 zile înainte trecerea navelor lor.

Anunţul desfăşurării navelor americane a venit pe fondul creşterii tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, iar decizia de a trimite nave de război în Marea Neagră a fost percepută ca un semnal al sprijinului Washingtonului faţă de Kiev.

Citește și: Yoshihide Suga, primul lider străin care-l vizitează pe Biden la Casa Albă

Anularea acestei manevre are loc la o zi după conversaţia telefonică dintre preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin.

Îngrijorarea ţărilor occidentale s-a accentuat în ultimele zile pe fondul masării de militari ruşi la graniţa cu Ucraina şi în Crimeea, teritoriu anexat de Moscova în 2014. Aceste desfăşurări de trupe au loc pe fondul reactivării incidentelor dintre forţele regimului de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi în estul Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.